Lecţia de istorie: Ioan Slavici – scriitor, jurnalist și pedagog român

0
198

Ioan Slavici (născut în 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — decedat la 17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi al Elenei.
Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean.
Frecventează şcoala „greco-ortodoxă” din satul natal, avându-l dascăl pe D. Vostinari. Urmează Liceul din Arad, stând la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii. Susţine bacalaureatul la Satu-Mare, iar în toamnă se înscrie la Universitatea din Budapesta. În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Şiria. Se mai înscrie şi la Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflam în funcţia de secretar al notarului din Cumlăuş.
În toamnă, e din nou la Viena, în armată, urmând şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, stu­dent şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană şi maghiară. Îşi ia „examenul de stat”.
Debutează la „Convorbiri literare” cu „Fata de birău” (comedie). În vară, împreună cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna, astfel punând bazele Societății Acade­mice Sociale Literare România Jună.
La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la „Timpul”. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista „Vatra”. În timpul Primului Război Mondial, colaborează la ziarele „Ziua” și „Gazeta Bucureștilor”.
În anul 1875 se căsătoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la Viena şi Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul „Matei Basarab” – Bucureşti.
Câţiva ani mai târziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina. Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănă­sescu, în toamnă născându-i-se primul băiat, Titu Liviu, în total având şase copii. În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.
În anul 1892 devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei Ro­mâ­ne. Mai târziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la Hotelul „Luvru”. În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare pro­germană.
În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.
Slavici și-a exprimat păreri antisemite, spunând în lucrarea sa „Soll și Haben – Chestiu­nea Evreilor din România” că evreii sunt o boală, și că ar trebui aruncați în Dunăre.
Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care traia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Şiria natală. La 17 august trece în lumea umbrelor, înmormîntat la schitul Brazi.
Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii, întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.
Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.