Lecţia de istorie – Ion Finteşteanu, actor român

Ion Finteşteanu a fost un celebru actor român de teatru şi de film. A făcut parte din trupa Teatrului Naţional din Bucureşti (1921-1984), fiind numit membru de onoare al acestui teatru (1971). În paralel cu activitatea artistică, a fost profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică şi şef al catedrei Arta actorului. A fost distins cu titlul de Artist al Poporului.
Ion Finteşteanu s-a născut la 18 martie 1899, în Bucureşti, fiind primul dintre cei patru copii ai soţilor George Finteşteanu şi Florica Comşa. Familia sa era originară din satul Finţeşti (aflat astăzi în judeţul Buzău), de unde şi-a luat şi numele. Numele actorului a fost dintotdeauna Ion Finteşteanu.
În perioada interbelică au existat unele zvonuri despre o pretinsă origine evreiască a actorului. Finteşteanu-însuşi a făcut haz pe seama faptului că era crezut evreu chiar de către evrei. El a povestit în cartea sa de memorii două anecdote în acest sens. Aflat în 1924 în turneu la Piatra Neamţ cu trupa Teatrului Naţional din Bucureşti condusă de Nicolae Soreanu, Finteşteanu a fost confundat de nişte evrei cu actorul evreu Alexandru Finţi, care fusese fluierat de nişte huligani la Bucureşti. Actorul a încercat să le explice că el e Finteşteanu şi nu Finţi, dar gazetarul evreu Luţă Luţescu (tatăl compozitorului Aurel Giroveanu) a spus că Finţi sau „Finţişteanu” este totuna. Finteşteanu a avut de mic copil înclinaţii către teatru, recitând poezii şi jucând în câteva piese puse în scenă la şcoală. A urmat apoi cursurile Liceului Mihai Viteazul din Bucureşti. În primăvara anului 1916 a început să se pregătească cu Radu Demetrescu-Cluceru (viitorul soţ al Soniei Cluceru) în vederea admiterii la Conservator în toamnă. Ocuparea Bucureştiului de către armatele germane în iarna anului 1916 a determinat refugierea sa în Moldova, mai întâi la Dorohoi unde a lucrat ca meditator şi funcţionar la gospodăria comunală (din vara lui 1917) şi apoi din toamna anului 1917 la Iaşi unde a promovat examenul de angajare ca tenor la Societatea română de operă. În aceeaşi iarnă a debutat ca actor de teatru în spectacolul Marşul nupţial de Henry Bataille, înlocuind un actor care nu mai era disponibil.
În perioada 1918-1921 a urmat cursul clasei Luciei Sturdza Bulandra de la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, absolvindu-l în 1921 ca premiant. În acel an, George Vraca a ieşit premiant la clasa lui Nicolae Soreanu. Încă din perioada studenţiei a fost angajat la Compania Bulandra, dar a refuzat să-şi reînnoiască contractul din cauza salariilor mici care erau plătite actorilor. Rămas fără angajament, a fost solicitat să plece în turneu cu trupa Teatrului Naţional condusă de Nicolae Soreanu. A fost angajat la 1 decembrie 1921 la Teatrul Naţional din Bucureşti, rămânând actor al acestui teatru până la moarte. Finteşteanu i-a considerat ca mentorii săi pe actorii Aristide Demetriade, Constantin I. Nottara şi Nicolae Soreanu. A colaborat cu mai mulţi regizori, dar cel mai mult i-a apreciat pe Paul Gusty şi Ion Şahighian.
Ion Finteşteanu a devenit apoi profesor universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică şi şef al catedrei Arta actorului. I-a avut ca asistenţi pe Sanda Manu şi pe Dem Rădulescu. Ion Finteşteanu a debutat ca actor de film în Datorie şi sacrificiu (1926), în care a jucat fără onorariu. A apărut apoi în Năbădăile Cleopatrei, un film pierdut astăzi. Activitatea sa ci­nematografică s-a întrerupt apoi pentru 25 de ani, timp în care actorul nu mai apărut în filme. El a revenit pe marile ecrane cu filmul Bulevardul „Fluieră Vântu” (1950), interpretând apoi roluri „cu oarecare clocot” în O scrisoare pierdută (1954), Afacerea Protar (1955), Citadela sfărâmată (1957), Celebrul 702 (1961), Vacanţă la mare (1962), Titanic vals (1964), Runda 6 (1965) şi Haiducii (1966). El a mai apărut apoi în filmele Serata (1971) şi B.D. la munte şi la mare (1971), fără a i se mai oferi roluri de prim-plan. Finteşteanu a reproşat regizorilor de film că dau dovadă de lipsă de inventivitate, alcătuind distribuţii-şablon, plimbând aceiaşi actori prin toate filmele şi făcând ca personajele să semene leit unele cu altele şi să rostească replici stereotipe.
Actorul a decedat la 21 octombrie 1984, la vârsta de 85 ani, şi a fost înmormântat într-o capelă din Cimitirul Bellu