Lecţia de istorie – Ion Minulescu, un reprezentant important al Simbolismului românesc

0
150

Ion Minulescu a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama să. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, Brânză și Arghirescu. A făcut studiile primare și liceul la Slatina, Pitești și București. Debutează încă de pe băncile liceului, din 1897, în revista „Povestea vorbei”, sub pseudonimul Nirvan.
Pleacă pentru studii juridice în străinătate, la Paris, pe care le abandonează însă, atras fiind de atmosfera specifică boemei pariziene de început de secol, că și de poezia epocii, puternic înclinată spre simbolism. întors în țară în 1904, ocupă funcții administrative mărunte.
Fruntaș al inviorarii lirice românești, a desfășurat în poezie, proză și teatru o neobosită activitate. Fost director prin delegație al Teatrului Național din București, a ajuns directorul general al Artelor din Ministerul de Culte și Arte.
De un simbolism mai mult exterior şi mecanic, poezia lui I. Minulescu conţine, totuşi, pe alocuri o gândire muzicală. De la solidaritatea cu precursorii poeziei noi din Romanţa marilor dispăruţi trece la solidaritatea cu soarta întregei omeniri şi e zguduit de fiorul „muzical al morţii şi al destrămarii universale (La poarta celor care dorm).
În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii războiului, 1916-18 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920)
Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).
În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară, „grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minu­lescu. Director general al artelor în Ministerul de Culte și Arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri în revista Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici drama­tice.
La 11 aprilie 1944, în urmă unui colaps cardiac, poetul moare la Spitalul Brâncovenesc din București. În 1945 ia ființă „Asociația prietenilor lui Ion Minulescu pentru litere și arte, activă pînă în 1948. Colecția de artă păstrată în locuința lui a fost declarată de „utilitate publică” în 1950.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.