Lecţia de istorie – Marele actor Gheorghe Cozorici, căruia i se spunea „Prințul”

Prestigiosul actor de teatru şi film s-a născut pe 16 iulie 1933 în Arbore, judeţul Suceava; a urmat cursurile primare şi secundare pe meleagul natal, apoi Institutul de Artă Dramatică din Bucureşti obţinând diploma de absolvire în 1956.
A lucrat la Teatrul Național din București, pe scena căruia a evoluat până la sfârșitul vieții; ultimul său rol a fost Firs din piesa Livada cu vişini de A.P. Cehov, dar şi la Craiova, unde, la vârsta de numai 24 de ani, i s-a încre­dințat dificilul rol al lui Hamlet (1957), cel dintâi Hamlet românesc din epoca postbelică.
Într-o carieră artistică de peste trei decenii, Gheorghe Cozorici a interpretat roluri de mare succes, în piese românești și străine: Bărbierul din Sevillia, de Beaumarchais; Titanic vals, de Tudor Mușatescu; Becket de Jean Anouilh; Danton de Camil Petrescu; Tinereţea lui Moromete de Marin Preda și multe altele.
Începând cu anul 1962 face mari roluri în filme monumentale în „Ștefan cel Mare”, regia Mircea Drăgan, apoi în „Pădurea spânzuraților”, „Gioconda fără surâs”, „Moartea unui artist”, „Capcana mercenarilor”, „Ciuleandara”, roluri care îl proiectează definitiv în conștiința pu­blicului, atât datorită vocii sale unice, cât și datorită uriașului său talent actoricesc.
A cunoscut cele mai intense trăiri în teatru și în film și i-a uimit pe toți cu vocea sa. Ultimul film în care a jucat Gheorghe Cozorici a fost „Moartea unui artist”, în 1989. Nu există român care să nu fi simțit emoţie când îl auzea pe regretatul Gheorghe Cozorici recitând „Scrisoarea a III-a“.
De altfel, Eminescu i-a fost aproape de suflet mai mult decât alți poeți. Se povesteşte cum a recitat timp de trei ore din Eminescu, supărat și rezemat cu piciorul de un gard, la moartea colegului său de generație și prieten apropiat Amza Pellea, uimind întreaga asistență.
S-a impus și a rămas în memoria tuturor prin interpretarea rolurilor de substanță, mo­delând destinele unor personaje înțelepte, serioase, cu ajutorul cuvintelor.
Gheorghe Cozorici, care a umplut scena cu talentul, harul și vocea sa, a fost un partener de nădejde pentru colegii săi, și toți cei care l-au iubit spun acum povești despre el și des­pre vocea sa unică.
„Avea un glas sigur, neşovăitor, parcă tras cu linie netremurată şi care lovea obstacolul auzului nostru într-o aterizare directă, fără recul. O vibraţie scurtă, pătrunzătoare, o muzica gravă, un sunet de instrument sever. Cred ca rostindu-şi replicile undeva, într-o pădure adevărată, ar fi preschimbat uşor copacii în orgă, cerul în clopot şi frunzele în mişcătoare flăcări verzi” spunea Aurel Storin.
Gheorghe Cozorici s-a stins din viață în ziua de 18 decembrie 1993, la București.