Friedrich Wilhelm Nietzsche s-a născut în data de 15 octombrie 1844, la Röcken, tatăl său fiind pastor. Încă din tinerețe, este confruntat cu problema credinței în Dumnezeu și înclină mai degrabă spre ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa filosofică. Studiază filosofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărții lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung („Lumea ca voință și reprezentare”), va constitui premisa ideatică a vocației sale filosofice.
În 1869, în vârstă de numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel și primește cetățenia elvețiană. Studiază filosofia antică greacă, în special pe reprezentanții perioadei presocratice, Heraclit și Empedocle. Din motive de sănătate, abandonează învățământul universitar și, începând din anul 1879, peregrinează între Veneția, Torino, Nisa și Engadin, în căutarea unei clime prielnice.
În 1882 o cunoaște pe Lou von Salomé, pe care o cere în căsătorie, fiind însă refuzat. În același an, în timp ce se găsea la Nisa, începe să scrie lucrarea sa capitală, Also sprach Zarathustra („Așa grăit-a Zarathustra”), care va apărea în 1885.
În 1888 se mută la Torino, unde va desăvârși operele Götzen-Dämmerung („Amurgul idolilor”) și Ecce Homo. În ziua de 3 ianuarie 1889, în piața Carlo Alberto din Torino, asistând la biciuirea sălbatică și agonia unui cal în plină stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante, consi­derându-se Dionysos sau Iisus. Este îngrijit până la sfârșitul vieții de sora sa, Elisabeth Foerster Nietzsche.
Filosofia lui Nietzsche gândește reevaluarea filozofiei și artei Greciei din perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicis­- mului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și, în consecință, decadent.
Nietzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinii, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată.
În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital care se reîntoarce asupra sa însuși, limitând ordinea și dezordinea, ambele înțelese în termeni radicali, excesivi. Nietzsche critică valorile fundamentale ale societății ultra-raționalizate în care trăia, ajungând la negarea principiilor enciclopediste ce exclud vitalismul existenței.
Filosoful a murit în data de 25 august 1900, la Weimar.

Recomandările redacției