Mihai Beniuc a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în gene­ral ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România, alături de autori ca Alexandru Toma, Dan Deșliu, Eugen Frunză, A.E. Baconsky sau Maria Banuș, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea din Cluj.
Mihai Beniuc s-a născut la 20 noiembrie 1907, în Sebiș, Arad. A fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară din Arad între 1921-1927, unde Alexandru T. Stamatiad îi este profesor de literatură. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este confe­rențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este admirată arta naivă. Volumul de versuri „Oraşul pierdut”, tipărit în 1943, este unul elegiac şi o reverie poetică după Clujul, care a rămas în urma Dictatului de la Viena, sub ocupaţia maghiară. Beniuc, ca profesor universitar, s-a mutat cu Universitatea în refugiu la Sibiu.
În general lumea literară şi cititorii de poezie îl percep pe Mihai Beniuc, ca şi preşedintele Uniunii Scriitorilor în cei mai negri şi „bolşevici” ani ai comunismului, între 1948 şi 1964, dar şi ca unul dintre liderii realismului socialist în cultura post-belică, alături de Dan Deşliu, Eugen Frunză, A. E. Bakonsky sau Maria Banuș. În anii 80, cei care am fost elevi ne aducem bine aminte de poezia „Mărul de lângă drum”, iar cei mai în vârstă de volumul de versuri: „Cântec pentru tovarăşul Gheorghiu Dej”, publicat în 1951. Totuşi, puţină lume ştie că Mihai Beniuc şi-a făcut studiile la Cluj, devenind profesor la Universitatea „Regele Ferdinand I”.
Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat Un om așteaptă răsăritul, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la București.
Într-un articol publicat în revista Viața Românească (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, în cali­tate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, oferea definiția poetului realist-socia­list: „Acesta trebuie să fie un filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului […], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin și Stalin […], un activist în slujba respectivelor idei”. Mihai Beniuc renunță la promovarea cărții sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej”, și se reprofilează, începând să scrie câteva poeme pentru liderul comunist de atunci, Nicolae Ceaușescu.
Publică în medie câte o carte pe an; își reedi­tează unele lucrări; altele îi sunt traduse în străinătate.
În 1965 este înlăturat din funcția de preșe­dinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din București.
În ultimii ani de viață se stabilește în vila sa din cartierul Primăverii și își continuă activitatea de poet, pe formula realismului socialist. Poemele sale se publică în principalele ziare și reviste ale epocii.
Moare la 24 iunie 1988 și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București.

Recomandările redacției