Lecţia de istorie – Nichifor Crainic – cel mai mare poet român creştin

0
138

Nichifor Crainic a fost un teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român și important ideolog rasist și fascist, de extremă dreaptă. În perioada de început a mai folosit pseudonimele Victor Rațiu (1908), D. Crainic (1909), D.I. Crainic, D.I. Nichifor, N. Crainic (1910), Victor Mărginaș. Din aprilie 1926 Nichifor Crainic este numele lui legal. În 1940 este ales membru al Academiei Române pe locul devenit vacant al lui Octavian Goga, exclus în 1945 și reconfirmat post-mortem în 1994.
Nichifor Crainic a studiat teologia la Seminarul Central (1904-1912) și apoi la Facultatea de Teologie (1912-1916) din București. În perioada fa­cultății a fost cântăreț la Biserica Zlătari. După terminarea studiilor, a dorit să devină preot al acestei biserici, dar deși a fost susținut de părintele Constantin Nazarie, Gala Galaction, Nicolae Iorga și I.G. Duca, mitropolitul-primat Conon Arămescu-Donici a refuzat numirea. Se căsătorește în acest an cu cumnata bunului său prieten, Nicolae Băculescu.
După intrarea României în război cere să fie trimis voluntar pe front, dar este refuzat. Cu puțin timp înaintea ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale este înrolat și încadrat în Compania II sanitară. Urmează refugiul în Moldova, fiind cantonat în satul Simila, după care ajunge în iarna lui 1917 la Iași doborât de o dublă pneumonie. După însănătoșire este repartizat soldat sanitar la Spitalul Militar din Iași. În această perioadă scrie gratuit în revista lui Nicolae Iorga, Neamul românesc.
După divorț și neînțelegerile cu noul director al publicației Dacia, col. Ștefan Zăvoianu, îndemnat de Lucian Blaga, pleacă la Viena. Aici se înscrie la Facultatea de Filosofie în anul universitar 1920-1921. În această perioadă o cunoaște pe Aglae, studentă la medicină, cu care se căsătorește. În mai 1921 se naște Furtuna Ioana, unica lui fiică.
Va rămâne până în iunie 1922 pentru încheierea stagiului de patru semestre. Viena devenea spațiul necesar formării dimensiunii mistice care se va identifica în activitatea de profesor și în lirica sa. A obținut doctoratul în filosofie la Viena. Își desfășoară activitatea în calitate de profesor universitar la Seminarul Teologic de la București și la Facultatea de Teologie de la Chișinău. Este creatorul curentului gândirist axat pe „autohtonism”.
Crainic a debutat ca poet în 1906, în perioada când era elev la seminar, cu poezia La horă publicată în revista școlară Spre lumină, unde semnează cu numele real, Ion Dobre.
A condus revista „Flamura” și, după strămutarea revistei „Gândirea”, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, de la Cluj la București, preia conducerea acesteia de la Cezar Petrescu, devenind directorul și mentorul ei și – după cum lăsa să se înțeleagă – inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism. În „Gândirea” au apărut numeroase articole și eseuri programatice care vor defini orientarea politică naționalistă a curentului gândirist, tributar ortodoxismului militant și prezentând similitudini cu fascismul italian. Crainic a considerat chiar că nazismul (național socialismul german) era opțiunea ideală, cea mai corectă pentru România. A publicat mai multe articole în care a elogiat regimul lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria „statului etnocratic” în lucrarea „Ortodoxie și etnocrație”. De asemenea, a colaborat la publicații precum „Sfarmă-Piatră” și „Buna Vestire”, oficiosul Mișcării Legionare.
Nichifor Crainic moare la 20 august 1972.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.