Lecţia de istorie – Nicolae Dragoș este un poet, scriitor și jurnalist român

0
155

Nicolae Dragoș s-a născut la 3 noiembrie 1938 în satul Cleșnești, comuna Glogova, județul Gorj și a absolvit în anul 1960 Facultatea de Filologie a Universității din București. În perioada septembrie 1960 – septembrie 1962 a îndeplinit funcția de profesor de limba română la Liceul „Tudor Arghezi” din localitatea Târgu Cărbunești. Din septembrie 1962 până în iunie 1989 a lucrat în presă îndeplinind o serie de funcții.
A început activitatea jurnalistică la revista „Viața Studențească”, apoi din anul 1963 până în anul 1968 a îndeplinit la ziarul „Scânteia Tineretului”, în mod succesiv, funcțiile de șef al secției de cultură, redactor șef adjunct și redactor șef. Din ianuarie 1969 până în anul 1974 a fost șeful secției de cultură a cotidianului „Scânteia”.
În perioada 1974-1980 a fost redactor șef al revistei „Luceafărul” organ al Uniunii Scriitorilor din România, apoi redactor șef adjunct al ziarului „Scânteia”. După anul 1989 a fost pentru o scurtă vreme redactor la ziarul „Adevărul” și mai apoi la „Universul Satelor”, revista „Albina Românească”, redactor șef adjunct al ziarului „Ordinea” și redactor șef al revistei „Renașterea civilizației rurale românești”.
Din anul 1966 este membru al Uniunii Zia­riștilor din România, iar din anul 1978 membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al Uniunii Epigramiștilor din România. A fost, de asemenea, membru fondator al Ligii Culturale „Fiii Gorjului”, al cărui vicepreședinte cu pro­bleme culturale a devenit pentru o perioadă lungă de timp, precum și prim vicepreședinte al Fundației Naționale „Niște Țărani”.
A făcut parte din jurii la festivaluri și concursuri naționale și județene de poezie, epigrame și literatură umoristică, de film și muzicale. Este cetățean de onoare al munici­piului Motru, al orașului Târgu Cărbunești și al comunei natale Glogova, județul Gorj.
A fost distins cu ordine și medalii naționale, printre care Ordinul Uniunii Ziariștilor din România clasa I (2003) și Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2004)
La vârsta de 30 de ani are loc debutul său în literatură prin publicarea primului volum. Din cele 50 de volume, cele mai multe de poezie, precum și volume de versuri pentru copii, de fabule, proză, eseuri, epigrame și traduceri.
Este, de asemenea, autorul romanului „Drumeț în calea lupilor” (în colaborare cu Mihai Stoian, roman după care s-a realizat filmul omonim), al volumului de povestiri „Păcate lumești sub baldachinul cu povești”, al volu­melor de fabule „Fabule cu și fără morală”, „Fabule din două veacuri”, „Fabule de ieri spre mâine”, al culegerii de evocări și amintiri, în două volume, „L-am cunoscut pe Tudor Arghezi”, precum și a numeroase scenarii de film, printre care Castelul din Carpați, Drumeț în calea lupilor (ambele în colaborare cu Mihai Stoian), Falansterul (în colaborare cu Florin Avramescu), „Flacăra vie”, „Nicolae Titulescu” și alte scenarii și comentarii la filme documentare artistice de lung metraj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.