Ziua de 21 septembrie poate fi conside­rată ziua de naștere a telefoniei mobile. Ziua în care Comisia Federală de Comunicații din SUA a oferit aprobare pentru Motorola DynaTAC 8000X, primul telefon mobil din lume.
Acesta avea o greutate de 800 de grame, iar acumulatorul permitea o convorbire de 35 de minute, având nevoie de 10 ore de încărcare.
Telefonul avea 12 butoane, și un ecran roșu, care afișa doar numerele culese.
Modelul necesita 10 ore pentru a se încărca pe deplin și oferea doar 30 de minute de convorbire.
Telefonul avea un mic ecran pe care erau afișate numerele.
Acesta nu putea reține decât 30 de numere în agendă.
În anul 1984, acesta se vindea la un preț de 3.995 dolari, ceea ce echivala cu 9.410 dolari în 2017 – prețul unei mașini bune la mâna a doua.
Primul apel cu ajutorul telefonului mobil l-a efectuat inventatorul dispozitivului, Martin Cooper, în dimineața de 3 aprilie 1983.
Pe de altă parte, chiar dacă Motorola a inventat telefonul mobil, compania nu a dus-o prea bine.
În anii 90, compania a început să își vândă o serie de divizii, așa cum a fost cazul cu rețeaua de sateliți Iridium sau producția de semiconductori. În 2011, Motorola s-a spart în două.
Divizia de telefonie se numea Motorola Mobility și a fost cumpărată de Google, tot în 2011, cu 12,5 miliarde de dolari, care a vândut-o către grupul chinez Lenovo, în 2014, pentru 2,9 miliarde de dolari
Singura parte rămasă independentă se numește Motorola Solutions și produce în continuare stații de emisie-recepție.
În Europa, telefonia-radio este folostă prima dată în 1926 în trenul de lux Berlin – Hamburg.
La scurt timp, radio-telefonia este introdusă și pe avioanele de pasageri în scopul îmbunătățirii siguranței zborului.
Acest mijloc de comunicație este utilizat și de tancurile germane în cel de-Al Doilea Război Mondial.
La încheierea războiului, aceste echipamente telefonice intră în dotarea mașinilor de patrulă ale poliției germane din zona de ocupație britanică. În toate aceste cazuri, utilizarea acestor telefoane era încredințată doar specialiștilor.
De-abia după 1950 astfel de telefoane au început să fie folosite și de nespecialiști, aceasta petrecându-se pe vasele care navigau pe Rin.

Recomandările redacției