Take Ionescu a fost un om politic, avocat şi ziarist român, care a deţinut funcţia de prim-ministru al României în perioada 1921-1922. De-a lungul vieţii a folosit mai multe nume (Dumitru G. Ioan, Dimitrie G. Ioan, Dimitrie G. Ionescu, Demetru G. Ionescu, etc.), pentru ca odată cu intrarea în viaţa politică să se oprească la numele pe care avea să-l folosească până la moarte, Take Ionescu.
Dumitru Ioan (cum a fost trecut în registrul de naşteri) a fost al doilea fiu al familiei de negustori din Ploieşti, Gheorghe (Ghiţă) şi Eufrosina Ioan, care a mai avut alţi trei copii: Constantin, Toma şi Victor. Studiază la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, după absolvirea căruia îşi continuă studiile în Franţa, unde absolvă Facultatea de Drept a Universităţii din Paris (1875-1879), la care obţine şi titlul de Doctor în Drept cu menţiunea „magna cum laude” (1881), cu teza „De la condition de l’enfant naturel dans la legislation romaine”. Întors în ţară a ales să devină avocat, înscriindu-se în baroul de Ilfov.
Take Ionescu s-a născut în Ploieşti, la 13/25 octombrie 1858. Părinţii săi au fost Gheorghe (Ghiţă) Ioan, negustor de cereale, şi Eufrosina, „o femeie foarte frumoasă şi inteligentă” care se înrudea cu Ion Heliade Rădulescu. În actul de naştere a fost trecut cu numele Dumitru Ioan.
În toamna anului 1875 Take Ionescu a plecat la Paris, unde s-a înscris la Facultatea de Drept. La Paris a locuit timp de 6 ani în Cartierul Latin, pe strada Bonaparte nr 72. Acolo a legat prietenii de-o viaţă cu viitoare personalităţi ale societăţii româneşti, cum ar fi: Grigore Andronescu, Constantin C. Arion, Constantin Dissescu, Alexandru Djuvara şi Alexandru Marghiloman. În vara anului 1879 Take Ionescu o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, la un concert de binefacere la cazinoul municipal din Aix-les-Bains. „M-elle Bessie Richards, de Londre” cum apărea pe afiş, era „o fată blondă de 17 ani, cu părul afânat, cu ochii mari albaştri. O fată de bună familie, cu o educaţie din cele mai alese, dar fără avere.’’
Părinţii lui Take Ionescu, care doreau ca fiul lor să se însoare cu o fată de condiţie înaltă şi cu stare, se opun categoric, dar nu reuşesc să împiedice căsătoria, motiv pentru care îl dezmoştenesc pe Take şi încetează relaţiile cu el pentru mulţi ani. Căsătoria cu Elisabeth (Bessie) Richards s-a oficiat în Anglia, pe 13 noiembrie 1881, la Brighton şi pe 19 noiembrie în Biserica Greco-Ortodoxă din Londra.
În anul 1883 şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Liberal, fiind ales de­putat pe listele acestuia în Colegiul III-Ilfov. Părăseşte Partidul Naţional Liberal în 1885, devenind membru al grupării liberale „Dizidenţa” alături de Constantin C. Arion, Constantin Dissescu, Alexandru Djuvara, Nicolae Fleva, fraţii Lecca etc. În urma eşuării diferitelor încercări de refacere a unităţii PNL, în 1891 Take Ionescu se alătură Partidului Conservator. În 1908 fondează Partidul Conservator-Democrat, al cărui preşedinte a fost până la moarte.
Pe parcursul carierei sale politice, Take Ionescu a ocupat o serie de poziţii ministeriale, cum ar fi ministru al instrucţiunii publice şi cultelor (1891-1898), ministru de finanţe (1904-1907), ministru de externe (1912-1914) şi în cele din urmă, preşedinte al Consiliului de Miniştri (1921-1922). S-a făcut remarcat prin calităţile sale oratorice, căpătându-şi în epocă porecla de „Tăchiţă Gură de Aur”. Take Ionescu a activat şi în presă, conducând sau colaborând la publicaţii cum ar fi Românul, Epoca, La Liberté Roumaine, Dreptatea, Timpul, Constituţionalul, Conservatorul, La Roumanie, Acţiunea, Universul şi Evenimentul. Între 1883-1898 a fost corespondentul ziarului Times la Bucureşti.
S-a stins din viaţă la 22 iunie 1922, la Roma, din cauza unei infecţii bacteriene a aortei, căpătată în urma consumării unor stridii infestate. Este înmormântat la Mănăstirea Sinaia.

Recomandările redacției