Şcoala formează caractere. Aceasta este una dintre principalele misiuni ale sistemului de învăţământ, oriunde s-ar afla acesta. În România însă, lucrurile, sunt ca de obicei, mai… altfel. E adevărat, în viaţă nu există numai culori de alb şi negru, nu există doar bine şi rău, doar frumos şi urât, există şi multe, multe nuanţe intermediare. Câteva repere însă sunt necesare, iar din punctul meu de vedere, statornicia este unul dintre acestea. Iar un om învaţă să fie statornic sau nestatornic din primii ani ai vieţii, implicit în perioada petrecută la şcoală.

Ceea ce se petrece în ultimul timp în învăţământul românesc poate fi caracterizat, din păcate printr-un singur cuvânt, nestatornicie. Legile Educaţiei se schimbă periodic după cum vine la putere un ministru sau altul, iar copiii ajung să urmărească informaţiile despre modul în care vor da diverse examene sau vor fi evaluaţi aşa cum urmăresc pariorii cursele de cai, adică cu sufletul la gură. Astăzi e valabilă o regulă, mâine s-ar putea să nu mai fie valabilă şi să se aplice o nouă reglementare cu totul şi cu totul opusă. Or, acest lucru, pe lângă faptul că este extrem de enervant, este cu totul şi cu totul contraproductiv. Nu discut aici despre beneficiile sau punctele slabe ale uneia sau alteia dintre legile care se aplică sau se vor aplica în Educaţie; las acest lucru pe seama specialiştilor, dar cred că şi în acest domeniu, la fel ca în multe altele, este nevoie de predictibilitate. Este de dorit ca un elev care merge acum în clasa I, sau în clasa 0, dacă tot a fost introdusă şi această noţiune, să ştie când va avea de dat examene mai importante, la ce materii şi aşa mai departe. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, ar fi de dorit şi o simplificare a programei, astfel încât copiii să nu fie nevoiţi să acumuleze informaţii inutile şi să aibă suficient timp, atât pentru învăţat, cât şi pentru a-şi reface forţele. Dacă ar fi realizate aceste lucruri de bun-simţ, abia atunci s-ar putea pune cu adevărat tunurile pe elevii care nu învaţă, iar camerele de luat vederi de la examenul de bacalaureat ar avea ce să caute acolo.

Dacă mulţi dintre cei care reuşesc să termine diverse forme de învăţământ trec prin şcoli ca gâsca prin apă, fără să se prindă nimic de ei, este în cea mai mare parte, vina sistemului, care a fost croit prost şi a fost reformat de prea multe ori, tot prost, invitându-i pe copii să apeleze la tot felul de metode neortodoxe pentru a se descurca. Astfel, în loc să înveţe de mici că orice problemă poate şi trebuie rezolvată prin muncă şi pe căi cinstite, şcolarii ajung să facă schimb de experienţă despre cum se mai poate copia, despre cât costă să iei Bac-ul sau ajung să renunţe la examenul care atestă finalizarea studiilor universitare, după ce au constatat că nu sunt capabili să-l ia. Păcat, pentru că în fond, ei sunt cei care la un moment dat vor trebui să plătească pensiile celor care acum sunt la maturitate, iar „de unde nu este, nici Dumnezeu nu are ce să ceară”, după cum spune o vorbă din bătrâni.

Recomandările redacției