T ragedia de săptămâna trecută din localitatea Repedea, jude­ţul Maramureș, când un copil de cinci ani a murit îne­cat cu o jucărie, le-a dat de gândit multor părinţi. Cum ar trebui să acţioneze într-o asemenea situaţie? Un medic pediatru a exemplificat, într-un video, care sunt manevrele de prim ajutor în caz de înec cu un corp străin.
„Nu este normal să nu putem ajuta o persoană care se sufocă deoarece s-a înecat cu un corp străin, mâncare sau jucărie. Deoarece 8 din 10 persoane care au acest tip de accident sunt copiii, ar fi necesar ca toți părinții să cunoască manevrele de prim ajutor. Ele sunt ase­mănătoare cu cele de la adulți și constau în 10 pași simpli”, a spus medicul Mihai Craiu, pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii. Aceste manevre se aplică doar dacă victima este conștientă. Când devine inconștientă, trebuie culcată pe un plan dur și se începe masajul cardiac. Dar nu trebuie să se ajungă la inconștiență. O puteți salva, făcând următoarele acțiuni:
1. Întrebăm cu voce tare „te-ai înecat?”
2. Informăm pacientul că vom încerca să îl ajutăm.
3. Aplecăm victima. Doar puțin, cât să favorizăm eliminarea corpului străin din gât, prin mavevrele pe care urmează să le facem.
4. Aplicăm lovituri bruște și viguroase (ne gândim la fiecare dintre ele că aceasta este ACEA lovitură care elimină corpul străin!). Maximum 5 lovituri. Pe spatele victimei, între omoplați.
5. Dacă nu am avut succes, ne așezăm în spatele victimei și o cuprindem cu bra­țele, trecute prin regiunea axilei.
6. Una din mâini, strânsă cu pumnul închis, o punem pe burta victimei. La jumătatea distanței dintre ombilic și osul xifoid.
7. Apucăm ferm pumnul strâns, cu cea­laltă mână și tragem BRUSC și tare, în sus și în același timp spre noi. Crește presiunea în abdomenul victimei și, prin intermediul diafragmului, ea va crește și în toracele victimei.
9. Manevra este reușită atunci când iese corpul străin și victima începe să tușească, cu voce.
9. Dacă nu avem succes, repetăm ma­nevra de strâns burta, atâta timp cât e victima conștientă. Dacă aceasta devine in­- conștiență o culcăm pe un plan dur cu fața în sus.
10. Totul este bine dacă victima și-a revenit și se liniștește.

https://www.facebook.com/watch/?v=118468956791072

Recomandările redacției