Fenomenul de Bullying este tot mai prezent în societatea românească. Cel puțin la nivel declarativ, pentru că el de fapt există de când lumea. Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil, de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.

Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunele sau excluderea socială. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra. Este și cazul unui arădean care ne-a vizitat la redacție pentru a ne împărtăși din experiența sa dureroasă la locul de muncă. „La fabrică am avut parte de câteva remarci malițioase cu referire la problemele mele psihice. Repetându-se aceste șicane, i-am povestit doctorului meu curant că nu mai simt nici o atracție pentru locul de muncă și nici nu știu cât voi rezista să nu mă iau la bătaie cu miștocarii. Adevărul este că miștocarii erau puțini. Doctorul meu curant a trimis o asistentă socială de teren care a ajuns la biroul șefilor atelierului unde munceam. După câteva minute am fost chemat și eu în birou. Toți șefii erau «morcoviți» și și-au cerut scuze și au promis că voi fi scutit de șicanări la adresa problemelor mele psihice. Iar asta se întâmpla prin ‘89!“, subliniază cititorul.

Societatea nu este pregătită să aibă «vecini» cu probleme psihice. Acceptăm ușor un bolnav de inimă, de plămâni… dar când avem un bolnav psihic, automat avem o reacție de respingere, de aroganță, răutate inutilă. În pușcării, 99% dintre criminali sunt «normali» cu discernământ. Criminalii nebuni sunt minoritari!“, consideră bărbatul.

Recomandările redacției