În cadrul Programului „Anul cărţii – 2019“  în România, sâmbătă, 23 februarie curent a avut loc la Sala Ferdinand a Primăriei Arad o lectură publică, susţinută de scriitori din Slovacia şi din Arad.

Au citit trei scriitorii slovaci: Miroslav Bielik – poet, prozator, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Slovacia; Miroslav Demak – poet, prozator, traducător şi Jan Tazberik – poet,critic literar.

Li s-au alăturat scriitorii români: Dagmar Maria Anoca – poetă, traducătoare, eseistă; Vasile Dan – poet, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România Filiala Arad, redactor şef al Revistei „Arca“; Andrei Mocuţa – prozator, poet, traducător; Ioan Moldovan – poet, director al Revistei „Familia“ din Oradea; Ioan Matiuţ – poet, editor.

Au fost prezenţi la manifestare un grup de elevi ai Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta“ Arad, iubitori ai literaturii precum şi scriitorii: Lucian Alexiu – poet, traducător; Gheorghe Schwartz – prozator; Eugenia Groşan – poetă; Ion Corlan – prozator, dramaturg; Petre Don – poet, publicist; Gabriel Petru Băeţan – poet; Ionel Costin – prozator; Horia Ungureanu – prozator, poet; Ramona Băluţescu – poetă, publicistă; Lia Alb – prozatoare; Sanda Maria Deme – poetă.

În partea a doua a întâlnirii scriitoriceşti, invitaţii au răspuns întrebărilor venite din asistenţă şi s-a participat la o lectură din creaţiile proprii. Astfel, au intervenit în dialog cu scriitorii slovaci, Horia Ungureanu, Gheorghe Schwartz şi Ramona Băluţescu, iar poetul Petre Don a citit din creaţia sa.

Poetul Ioan Moldovan, directorul Revistei „Familia“ a distribuit exemplare ale ultimului număr al publicaţiei pe care o conduce.

Dan Patriu

Recomandările redacției