Petrică Mîțu Stoian era divorțat și nu avea copii, astfel că sora lui, Maria Tărchilă, este cea mai apropiată rudă a sa. Aceasta a fost alături de solist și în ultimele clipe de viață și a sperat că o să își revină, însă abia acum s-a aflat ce legătură există între ea și arădeanul Helmuth Duckadam, relatează playtech.ro.

Cum s-au cunoscut Maria Tărchilă și Helmuth Duckadam

Maria Tărchilă a absolvit Facultatea de Drept, lucrând ulterior la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. În prezent, aceasta este pensionară. Ea este căsătorită cu Petru Tărchilă, care lucrează în același loc după ce a ales să aibă o carieră didactică în urma pensionării de la Ministerul de Interne.

Petru Tărchilă este fost șef al Poliției de Frontieră. El s-a născut în comuna Livada, iar anul trecut a candidat pentru o poziție în Consiliul Local. Acesta este apropiat de Helmuth Duckadam, împărtășind o relație de prietenie încă de când fostul jucător de la Steaua a renunțat la cariera din fotbal.

Sora lui Petrică Mîțu Stoian, apropiată de Helmuth Duckadam

Mai exact, soțul Mariei Tărchilă s-a cunoscut cu Helmuth Duckadam pe când acesta a lucrat câțiva ani la Poliția de Frontieră. Fostul fotbalist a rămas în relații bune cu Petru Tărchilă, alegând ca el și sora lui Petrică Mîțu Stoian să îi devină nași la nunta din 2007, potrivit WOWbiz.

Helmuth Duckadam și Alexandra Lincar, fost purtător de cuvânt de la Oficiul Forțelor de Muncă din Arad, și-au unit destinele în 2007, iar alături de ei au stat chiar Petru și Maria Tărchilă. Nu mulți știu că sora lui Petrică Mîțu Stoian este extrem de apropiată de fostul jucător de la Steaua.

Maria Tărchilă trece prin momente cumplite

Maria Tărchilă își dorește să afle ce s-a întâmplat cu fratele ei, Petrică Mîțu Stoian, astfel că și-a dat acordul pentru necropsia lui, după ce procurorii au solicitat acest lucru. Aceasta a mărturisit că nu înțelege de ce solistul și-a dat ultima suflare mult prea devreme.

„El era foarte bine! Dar, s-a dus la clinica respectiva și s-a distrus… Nu trebuia să meargă acolo. În spital mai sunt trei persoane cu plămânii sparți, același lucru au pățit de la clinica respectivă. El a avut tratament… A vrut el să meargă, să se relaxeze.

Nu pot să înțeleg ce clinica e acolo, au văzut că are probleme cu inima, nu trebuia să-i facă nimic, trebuia să-l trimită acasă și gata. Nu știu ce doctori sunt acolo, suntem distruși! N-am crezut că se întâmplă asta!”, a spus Maria Tărchilă, la România TV.

Recomandările redacției