Legea salarizării unitare, pregătită în laboratoarele PSD nu este atât de bună pe cât pare la prima vedere. Cel puțin acesta este punctul de vedere al sindicaliștilor din Finanțe.

Astăzi, angajații Administrației Finanțelor Publice (AJFP) Arad au oprit lucrul, între orele 8.30 și 9.30, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la modul incorect, spun ei, în care li se va calcula salariile după intrarea în vigoare a respectivei legi. La protest au participat aproximativ 250 dintre angajații instituției, în timp ce câteva zeci de contribuabili așteptau la cozi pentru a-și rezolva diverse probleme. De remarcat însă că protestul a durat puțin, pentru a nu afecta prea mult activitatea și mai ales pentru a reduce disconfortul produs în rândul contribuabililor.

Oamenii susțin că au protestat în mod spontan împotriva grilei de salarizare așa cum a fost ea concepută de inițiatorii legii. „În grila ce va intra în vigoare din 2023 ni se va aplica un coeficient de 1,96, în condițiile în care în lege sunt prevăzute coeficiente de la unu la 12. Comparativ cu noi, multe instituții, care sunt mult mai liniștite, care nu contează așa de mult în economia națională, au o poziție mult mai avantajoasă în grilă”, susține unul dintre angajații Fiscului arădean. Mai mult, protestatarii susțin că persoanele care lucrează în teritoriu au fost discrimitate comparativ cu cele care lucrează în aparatul central și care vor avea salarii cu 35-40% mai mari, după intrarea în vigoare a noii legi. „Legea nu a fost bine gândită, din punctul nostru de vedere, pentru că nu este normal să apară astfel de diferențe între aparatul din teritoriu și aparatul central”, ne-a spus un alt protestatar.

 

Finanțiștii, „la coada bugetarilor”

Dacă săptămâna trecută au protestat finanțiștii din Buzău, Vrancea, Turnu Severin și Sibiu, astăzi a venit rândul arădenilor să transmită un semnal clar înspre Capitală. „Colegii au decis să declanșăm acest protest spontan, când au aflat grila de salarizare, au văzut că vom avea un coeficient de 1,96 din 12, ceea ce ne trimite practic la coada bugetarilor. Nu am primit nici măcar 2, ci doar 1,96. Nu știm care este motivul, nu știm de ce s-a procedat așa”, ne-a declarat Ioan Trifa, liderul sindicatului care funcționează în cadrul AJFP Arad. Acesta susține că acest coeficient va fi aplicat la 80% din personalul instituției. „Este vorba despre consilierii cu vechime maximă, care au cel mai mare salariu prevăzut de grilă. În Legea salarizării unitare sunt prevăzute principii foarte frumoase, că șefii trebuie să aibă salarii mai mari decât subalternii și așa mai departe, dar când vine vorba de cifre, lucrurile stau altfel. Spre exemplu, la șefii de servicii și la personalul cu funcții de conducere le va scădea salariul, astfel încât există posibilitatea ca un șef de birou să aibă un salariu mai mic decât un subaltern, când se aplică noua grilă”, a mai spus Trifa.

În aceste condiții, reprezentanții sindicaliștilor vor pleca la București, unde vor avea astăzi discuții cu reprezentanții autorităților centrale.

 

Recomandările redacției