suputaPrimăvara schimbărilor s-a fina­lizat fericit pentru suporterii Campioanei Provinciei. La sfârșitul lunii ianuarie, majoritatea fanilor a decis să susțină proiectul din Liga a IV-a, iar noua lor echipă nu i-a dezamăgit. Spre deosebire de formația din Liga a 2-a care s-a stins sub nesimțirea lui Adrian Marțian, UTA  sută la sută arădeană a câștigat tot ce se putea câștiga. E adevărat, la un nivel mai mic, însă totul a fost cu cap, suflet și apreciere pentru trecutul, prezentul și mai ales viitorul „Bătrânei Doamne”. „Cireașa” de pe tort a fost pusă sâmbăta trecută, la Lugoj, unde „alb-roșii” și-au câștigat dreptul de a evolua în Liga a III-a după succesul împotriva celor de la Retezatul Hațeg.
„Surprizele” Mitrea și Capătă
Ultimele meciuri oficiale l-au pus în încurcătură pe Roland Nagy, care avea de ales între doi-trei jucători pe unele posturi.  Accidentarea lui Gheor­ghiță și revenirea lui Hlistei au simplificat lucrurile la mijlocul terenului, însă dubiile rămâneau între buturi și în atac. Până la urmă, s-a optat pentru Mitrea în locul lui Bodea și Capătă, care i-a lăsat pe bancă pe Leucuța, D. Popa și Măgulean. Iar opțiunile tehnicienilor aveau să se dovedească inspirate. Dincolo, Retezatul a trimis în luptă formula stas de echipă cu expe­rimentații Cîmpean, Kallai și Popesc pe axul central.
Debut în forță, gol Hlistei!
Combatantele au trecut peste perioada de tatonare și au hărțuit defensivele încă din start. Costea, respectiv A. Popa au fost impreciși la finalizare, însă la faza următoare tabela se modifica deja. Era minutul 11, când Capătă și A. Popa au „dialogat” pe dreapta, ultimul a centrat excelent, iar Hlistei a marcat din plonjon, cu capul, de pe col­țul lung.
Sarabanda ratărilor
„Zimbrii” au reacționat imediat și un minut mai târziu puteu egala. La o fază confuză în careul arădean, mingea a ajuns cu noroc la Popesc, acesta a tras cu stângul, Mitrea a atins balonul ce s-a lovit de bară și apoi a fost degajat de Suslak. La faza următoare, Hlistei l-a ridiculizat pe Laslău, a centrat în forță, în careul mic, de unde Capătă a deviat incredibil pe lângă poartă. Intrat neîncălzit în locul accidentatului Varga, Avrămuțiu nu a fost prea inspirat la „închidere”, iar hunedorenii au mai irosit două bune ocazii. Mai întâi, Popesc l-a întrebuințat serios pe Mitrea cu un șut la vinclu, iar apoi Costea a tras puțin pe lângă poartă. Nici arădenii nu s-au lăsat mai prejos, iar Tonca a respins de la colțul scurt finalizarea lui Cipri Rus și „torpila” din lovitură liberă a lui Histei. Finalul primei părți l-a adus în prim-plan pe Pribac. Mai întâi, blondul mijlocaș ofensiv al Hațegului a tras la o jumătate de metru pe lângă colțul lung, iar apoi
l-a întins serios pe Mitrea cu o lovitură liberă de la marginea careului. Chiar înainte de odihnă, Copil a reluat spectaculos din voleu pe lângă bară o centrare a lui Hlistei.
Ritm scăzut în partea a doua
De la cabine, au ieșit – parcă – cu totul și cu totul alte echipe. La adăpostul avantajului, utiștii au fost ceva mai precauți, au preferat să plimbe mai mult balonul, fără a se expune contraatacurilor tăioase ale adversarilor, în timp ce aceștia din urmă erau în evidentă pierdere de turație. Pe acest fond, prima ocazie a părții a doua a venit de abia în minutul 59. După o pasă a lui Capătă, Rus a pătruns în careu, și-a făcut mingea pe stângul, dar a tras defectuos. Pe faza defensivă, „textiliștii” nu au mai riscat deloc și asta și pentru că Avrămuțiu și Nădăban au „măturat” tot din fața liniei de fundași.
Meci jucat la 2-0 și cu „zimbrii” în zece
Barajul avea să fie decis în decurs de numai trei minute. UTA a făcut  2-0, ajutată fiind și de fundașii adverși. Rus a câștigat duelul fizic cu Daj după o pasă filtrantă a lui Nădăban, a pătruns în careu, a pasat în lateral, unde Leucuța i-a luat fața lui Pribac și a înscris din alunecare,. Căzuți din punct de vedere psihic, hunedorenii au cedat total când căpitanul Cîmpean a fost eliminat de pe teren pentru două „galbene” primite în minutele 71 și 73.
Tabela a refuzat să se mai modifice
Cu un om în plus pe gazon, „alb-roșii” au căutat și golul trei, dar s-au jucat cu ocaziile. Rus (lob intuit de Tonca), D. Popa (șut telefonat) și mai ales Leucuța (reluare în portar din numai 5 metri) au fost în prim-plan, pentru ca Mitrea să mai aibă treabă doar în primul minut de prelungire la șutul violent al lui Popesc pe colțul scurt. Ultimul fluier al lui Florin Marcu a declanșat fiesta „alb-roșie” pe arena „Vulturii” din Lugoj.
Formații:
UTA: Mitrea – A. Popa, Wild, Botiș, Suslak – Copil, Nădăban, Varga (min. 20 – Avrămuțiu), Hlistei (min 71 –
Raț) – Rus (min. 83 – D. Popa), Capătă (min. 62- Leucuța). Antrenor: Roland Nagy.
Retezatul Hațeg: Tonca – Laslău, Câmpeanu, Puşcă, Daj – Drăgoescu, Simoneac (min. 78 – Crișan), Kallai, Costea (min. 60 – Perșe) – Pribac – Popesc. Antrenor: Flaviu Itul.
Arbitri: Florin Marcu – Octavian Șovre, Sergiu Albu (toți din Oradea).
Cartonașe galbene: Suslak – min. 56, Capătă – min. 62, A . Popa – min. 90+1 / Kallai – min. 27, Daj – min. 35, Simoneac – min. 61, Cîmpean – min. 71 și 73
Cartonaș roșu: Cîmpean – min. 73
Observatori FRF: Nicolae Grigo­rescu (Timișoara), Viorel Lolea (Reșița).

Recomandările redacției