În weekend următor, mai precis sâmbătă, 25 martie, dealurile din vecinătatea localității Secaș (comuna Brazii) vor fi cadrul de desfășurare a primei curse de Enduro în 2017, organizate de Lion Racing Team Arad. „Un traseu superb, într-o locație de vis, unde vom îmbina tot ce-ți place, urcări, coborâri, viteză, sărituri, zonă tehnică, zonă de trial, totul foarte bine marcat. Noi zicem că va fi cursa anului”, e caracterizarea succintă a lui Cătălin Mocuța pentru prima etapă a evenimentul pe care-l organizează de 4 ani încoace și la care sunt așteptați 130-140 de sportivi. O săptămână mai târziu, pe 1 și 2 aprilie, va veni rândul orașului Sebiș să fie centrul întrecerii de Enduro Clasic. În cele două zile, motocicletele și ATV-urile înscrise în competiție vor parcurge în jur de 250 de kilometri. Pentru ziua de duminică e programată și o demonstrație chiar în centrul orașului de pe Crișul Alb, susținută de o echipă enduro din Ungaria, ce va avea și un stand special la fața locului.
„La cele două curse, plus cea de pe 27 mai, de la Pleșcuța, contăm pe prezența a numeroși campioni, adevărate exemple de urmat în domeniu. Le mulțumim și principalilor sponsori: Primăria Brazii, Centrul de Informare Brazii, Primăria Sebiș, Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad, dar și firmei Piroș Security, care se ocupă de tot ce înseamnă pază în zilele de concurs și asistență medicală prin Ambulanța lor. Totodată, participanții își vor lua doza de energie necesară curselor de la Rock Star”, a mai precizat Cătălin Mocuța.

Recomandările redacției