Universitatea Galați a venit la Arad pentru meciul din prima etapă a play-out-ului, în doar 8 jucătoare. Pe arena din Sânicolau Mic, au fost 40 de minute care au reprezentat un galop de sănătate pentru echipa condusă de Dan Cuedan, care a înscris de 4 ori prin Kugler, Mansour (din penalty) și Bozian (de două ori), reușite la care se mai adaugă alte ratări, inclusiv un alt penalty, ratat de Mansour. Chiar înainte de pauză însă, o jucătoare din echipa oaspete s-a accidentat și n-a mai putut relua jocul. Cum Universitatea Galați a rămas în doar 7 jucătoare, meciul a fost oprit conform regulamentului, iar echipa noastră va câștiga cu 3-0 la masa verde. De remarcat că în echipa arădeană și-au făcut debutul noile achiziții, Bianka Granados și Gianina Stanoiev. În etapa următoare, Piroș Security Lioness va juca în deplasare cu Banat Girls.

(foto: facebook/PiroșSecurityLionessFeminin)

Recomandările redacției