Libera exprimare

0
408

Deşi a fost lovită puternic de terorişti, publicaţia franceză Charlie Hebdo a supravieţuit şi a lansat o contraofensivă în stilul caracteristic. La acţiunea fanaticilor musulmani, jurnaliştii şi caricaturiştii care au supravieţuit au răspuns cu trei milioane de exemplare ale revistei lor, care s-au vândut ca pâinea caldă, uneori la suprapreţ, astfel încât tirajul a fost suplimentat, ajungând la cinci milioane. Un record absolut, care nu ar fi fost atins niciodată, dacă atentatele nu ar fi avut loc.
Angajaţii revistei nu s-au dezminţit nici de data aceasta, publicând pe prima pagină o nouă caricatură cu profetul Mahomed, care are o lacrimă în ochi, ţine în mână o pancartă pe care scrie „Je suis Charlie”, în timp ce deasupra sa a fost scris „Tout este pardonnë”, adică „Totul este iertat”. Făcând o scurtă analiză a caricaturii cu pricina reiese că revista nu a dat înapoi în faţa morţii, dar nici nu îl consideră pe Mahomed vinovat de cele întâmplate, la fel cum nu este aruncată anatema nici asupra comunităţii musulmane. Continuarea publicării de caricaturi a profetului este însă cu dus şi întors. Pe de o parte, revista a avut un succes comercial fabulos, jurnaliştii şi caricaturiştii de acolo câştigând admiraţia multora, pentru că îşi fac mai departe meseria potrivit propriilor principii. Pe de altă parte, în lumea musulmană s-a stârnit din nou fierbere. „Facem apel la lume, în special la liderii tuturor statelor implicate, să oprească astfel de acte odioase. Întreaga lume islamică şi non-islamică, fiinţele umane, au responsabilitatea de a condamna şi de a împiedica orice acţiune care încalca religiile, insultă oameni şi împinge naţiunile la represalii”, susţin talibanii din Afganistan, spre exemplu. Asta, în condiţiile în care reprezentarea chipurilor umane şi chiar a animalelor nu este văzută deloc cu ochi buni de religia musulmană.
Având în vedere cele întâmplate până acum, se ridică astfel un mare semn de întrebare. Până unde poate să meargă libertatea de exprimare? Un posibil răspuns ar fi, analizând speţa de la Charlie Hebdo, până la limita la care sunt aduse atingeri unor simboluri religioase. Dar în fond şi la urma-urmei ce este de fapt libertatea? Cea mai potrivită definiţie mi se pare aceea care spune că „liberatea constă în a face tot ceea ce vrei, fără a dă­una celuilalt”, sau mai exact „fără a afecta drepturile legitime ale celuilat”. Extrapolând puţin, aş putea afirma că şi „libertatea de exprimare constă în a spune şi a scrie tot ceea ce vrei, fără a afecta drepturile legitime ale celuilalt”. Un om, un grup de oameni, un popor, mai multe popoare au dreptul legitim să aibă propriile convingeri religioase? Fără îndoială că da.
Faptul că cineva spune despre altcineva că este mincinos, hoţ, urât, mitocan, beţiv, curvar, se încadrează în limitele dreptului la liberă exprimare, spre exemplu, iar dacă dovedeşte că are dreptate şi că a făcut afirmaţia cu pricina pentru a apăra un interes legitim, nu are niciun fel de emoţii din punct de vedere juridic. Dar dacă spui în public că cineva merită să moară pentru că a luat o decizie care din punctul tău de vedere este greşită (şi nu mă refer aici la crime, violuri, pedofilie şi alte infracţiuni), nu mai ţine de dreptul la liberă exprimare. La fel, nici teroriştii de la Paris nu pot invoca dreptul la liberă exprimare (cu arma în mână), cu toate că au reacţionat la ceea ce ei numesc o ofensă adusă lumii musulmane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.