pnlPreşedintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, spune că săptămâna vii­toare va fi făcută o analiză a organizaţiilor din judeţ. Vor fi luate în calcul re­- zultatele obţinute de către fiecare organizaţie a partidului la alegerile locale, dar şi la cele parlamentare, din cursul anului trecut. „Vom face o analiză a fiecărei organizaţii, în cadrul Biroului Politic Judeţean. În acest fel încer­căm să ne îmbunătăţim rezultatele şi să reorganizăm structurile, acolo unde lucrurile nu funţionează aşa cum trebuie şi rezultatele au fost sub aşteptări”, a explicat Ioan Cristina.
În ceea ce priveşte numărul organizaţiilor cu probleme, Ioan Cristina spune că nu sunt foarte multe la nivelul judeţului Arad. „Sunt organizaţii unde lucrurile nu au mers aşa cum ne aşteptam. Nu am o statistică pentru a vă putea spune care sunt acestea, dar vom face o analiză serioasă. Probabil că în vreo cinci organizaţii vom schimba preşedintele din cauza lipsei de rezultate”, a mai completat Ioan Cristina.

Recomandările redacției