conducerea pnl

După mai bine de jumătate de an de etape successive s-a ajuns  la faza finala. Dreapta românească are un singur mare partid și acesta este PNL.  Consiliul Naţional al PNL s-a reunit, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a peste 1.000 de delegaţi, pentru a finaliza procesul de fuziune a filialelor vechiului PNL şi fostului PDL. O altă prioritate a fost și adoptarea liniei politice pe care o vor urma liberalii în acest an.

Consiliul Naţional al PNL a aprobat, sâmbătă, hotărârile prin care sunt înfiinţate Comitetele Executive Judeţene şi ponderea membrilor acestora din vechiului PNL şi fostului PDL, cele mai multe majorităţi aparţinând celor din vechiul PNL. Liberalii au aprobat hotărârile prin care sunt înfiinţate comitetele executive judeţene şi ponderea membrilor de la nivelul acestora, fiind organisme de conducere din care fac parte de la 40 la 23 de persoane. Vechiul PNL are majoritate în 26 de comitete executive judeţene, în timp ce fostul PDL deţine majoritatea în alte 23 de comitete executive judeţene. Astfel, vechiul PNL deţine majorităţi în Bacău, Hunedoara, Buzău, Călăraşi, Vâlcea, Constanţa, Galaţi, Ilfov, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Iaşi, Olt, Giurgiu, Mehedinţi, Teleorman, Maramureş, Mureş, Vrancea, Gorj, Vaslui, Ialomiţa.

La rândul său, fostul PDL deţine majorităţile în comitetele executive judeţene din Arad, Suceava, Alba, organizaţia pentru Diaspora, Dolj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Dâmboviţa, Timiş, Prahova, Sălaj, Braşov, Argeş, Brăila, Cluj, Covasna, Harghita, Neamţ, Sibiu, Tulcea şi organizaţiile Sector 1, Sector 2, sector 3 şi Sector 4 din Capitală.

Din comitetele executive judeţene fac parte ca membri de drept parlamentarii la nivelul judeţelor. În Arad din cei 32 de membri ai Comitetului Executiv Județean, un număr de 22 provin din rândurile fostului PDL , iar diferența, adică 10 de la liberali.

Pe lângă parlamentari,  membrii CJEX vor fi desemnaţi de fiecare partid care a fuzionat, din cadrul Biroului Politic Judeţean, respectiv Biroului Permanent Judeţean, la propunerea preşedintelui organizaţiei judeţene şi supuşi aprobării în Biroul Politic Judeţean al fostului PNL şi în Colegiul Director Judeţean al fostului PDL.

Comitetul Executiv Judeţean este organismul de conducere mai restrâns faţă de Birourile Permanente reunite ale vechiului PNL şi fostului PDL, fiind cel care organizează şi conduce întreaga activitate internă a partidului la nivel judeţean între două şedinţe consecutive ale BPJ. Așadar , PNL Arad va stabili, până pe 28 februarie, un Comitet Județean Executiv format, cum precizam anterior, din 32 de membri. Cele două birouri județene vor funcționa în continuare cu aceleași componențe, dar deasupra lor se va regăsi acest nou Comitet Județean Executiv.

Vocea  liderilor

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a avertizat, ca PNL să aibă grijă în privinţa desemnării oamenilor în viitorul guvern, arătând că aceştia nu trebuie să-şi facă calificarea la locul de muncă şi să nu poată fi atacaţi pe corupţie. Blaga a spus, la Consiliul Naţional al PNL, că este nevoie de un program de guvernare al PNL care să fie în acord cu proiectul politic „România lucrului bine făcut” şi a atenţionat în privinţa oamenilor care vor fi desemnaţi în viitorul guvern.   „Mă bucur foarte mult că se munceşte foarte mult, se munceşte bine pe Programul de guvernare şi termenul de 28 februarie va fi respectat şi fiecare organizaţie veţi avea proiectul de guvernare pe care îl veţi putea amenda. După ce lucrurile acestea vor fi făcute, la un moment dat va trebui îmbrăcat de oameni. De pe acuma vă spun un lucru: dacă nu vom avea grijă ca el să fie susţinut de acei oameni care să nu facă calificarea la locul de muncă, să stăpânească zonele pe care urmează să le administreze, care să nu poată fi atacat pe corupţie. Sigur, dacă ai fost o zi în politică, sigur mai ai câte o pată, dar să înţelegem ceva, că dacă aceşti oameni nu vor fi ei în slujba României şi nu România în slujba lor, înseamnă că nu am învăţat nimic”, a afirmat Blaga.  Co-preşedintele PNL a mai arătat că PNL are astăzi 45% şi sarcina noului PNL este să vină la guvernare.

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat sâmbătă la Consiliul Naţional că împlinirea proiectului de ţară al lui Klaus Iohannis nu poate fi împlinit dacă liberalii nu îşi asumă, chiar din perioada următoarea, preluarea guvernării: „ Astăzi Ponta este un obstacol în calea dezvoltării României.  Avem în faţă o cale comodă, de a aştepta alegerile, de a aştepta ca Ponta şi partidul său să piardă teren, dar este o cale care refuză responsabilitatea, este o cale periculoasă, este o cale în care parteneriatul dintre PNL şi Klaus Iohannis nu va putea fi pus în aplicare. Or, cheia dezvoltării României în anii care vin este acest parteneriat între preşedintele Iohannis şi PNL. Ne asumăm sau nu această responsabilitate”, a afirmat prim-vicepreşedintele PNL.  El şi-a exprimat convingerea că în Parlament  „glasul naţiunii şi interesul naţiunii” vor fi auzite, astfel încât să fie schimbat Guvernul Ponta.  Co-președintele PNL, Alina Gorghiu a spus: „Ne aşteaptă un an politic deosebit de greu. Chiar dacă vom intra la guvernare, în acest an sau în 2016, nu trebuie să lăsăm PSD să crească la loc. Acest partid are o capacitate imensă de regenerare în rău. Stânga înseamnă stagnare şi sărăcie. PSD nu ştie decât de legea interesului de partid. Au blocat alegerile parţiale pentru că oamenii nu îi mai vor. Nici la Guvern, dar nici în conducerea consiliilor judeţene, nici în fruntea primăriilor”.

Se lucrează la programul de guvernare

Deputata Claudia Boghicevici, prezentă la Consiliu ne-a declarat: „Cred că necesitatea fuziunii a fost clară pentru toți membrii și simpatizanții noștri. Pentru că românii au votat pe 16 noiembrie și plecarea lui Victor Ponta. Acest proiect este împlinit doar pe jumătate. Împreună cu alți specialiști în domeniu mă ocup de domeniul social al programului de guvernare. Pe 19 februarie acesta va fi finalizat și discutat cu Cătălin Predoiu pentru a fi puse la punct ultimele detalii.”

 

Rezoluțiile adoptate

În urma Consiliului Național al Partidului Național Liberal, la care a participat și delegația arădeană condusă de cei doi co-președinți, Gheorghe Falcă și Ioan Cristina, au fost adoptate două rezoluții. Prima dintre rezoluții, a făcut referire la situația din administrația publică locală, mai exact la sistemul de echilibrare a bugetelor locale prin Legea bugetului de stat pe 2015. Ce-a de-a doua rezoluție a reprezentat pregătirea Partidului Național Liberal pentru a prelua Guvernarea României, o Românie a lucrului bine făcut. Prezentarea rezoluției referitoare la situația din administrația publică locală a fost făcută, în cadrul Consiliului Național PNL, de către co-președintele PNL Arad Gheorghe Falcă. „În cadrul Consiliului Național al PNL, care a avut loc sâmbătă, le-am vorbit colegilor mei despre modificarea sistemului de echilibrare a bugetelor locale prin Legea bugetului de stat pe 2015 și despre faptul că, prin această lege, Guvernul PSD și-a dovedit încă o dată superficialitate și incompetența, punând pe primul loc interesul politic personal în dauna interesului public. Mai mult, Guvernul PSD a încălcat Legea finanțelor publice locale, al cărei art. 18 prevede consultarea autorităților locale. Vă pot spune că nu a existat niciun fel de consultare publică cu privire la această modificare. Totodată, nu a fost realizată nicio analiză prealabilă a impactului acestor propuneri. Practic, a fost aprobată o modificare a regimului veniturilor bugetelor locale fără să se cunoască implicațiile concrete ale unei asemenea decizii. În final, numărul autorităților locale care au pierdut bani este mai mare decât cel al celor care câștigă. Noul sistem implementat de Guvernul PSD dă rezultate net inferioare celui anterior în echilibrarea bugetelor locale. Este mai mult decât necesar ca Partidul Național Liberal să se pregătească pentru preluarea Guvernului și pentru implementarea unei noi politici, a unei politici a României lucrului bine făcut”, a declarat Gheorghe Falcă, co-președinte PNL Arad.           În ceea ce privește ce-a dea doua rezoluție adoptată în   cadrul Consiliului Național al PNL, cei doi co-președinți ai PNL Arad au explicat că este extrem de important ca liberalii să își asume intrarea la guvernare, îndeplinind astfel dorința exprimată de români pe 16 noiembrie 2014. „Trebuie să ne asumăm intrarea la guvernare și să punem în aplicare dorința exprimată de români pe 16 noiembrie. Acest Guvern, condus de un prim-ministru fără legitimitate, trebuie înlăturat cât mai repede. Trebuie să ne asumăm, și o vom face, răspunderea alcătuirii unei noi majorități pentru a respecta dorința cetățenilor și a da României un alt început. România are nevoie de o nouă majoritate și un nou Guvern”, a declarat co-președintele PNL Arad, Ioan Cristina, în vreme ce Gheorghe Falcă a explicat că: „Trebuie să lăsăm în urmă guvernarea prin ordonanțe de urgență instaurată de PSD. PNL va readuce puterea publică sub controlul societății și în dialog cu societatea. Ne propunem debirocratizarea și apropierea administrației de cetățean, dar și instaurarea respectului deplin al statului față de cetățean. Economia României trebuie pusă pe calea cea dreaptă, iar PNL va face acest lucru odată cu preluarea guvernării”.

După această coagulare finală a dreptei este mai mult decât probabil să avem o primăvară politică încărcată.

Recomandările redacției