tolea

Adoptarea Codului Electoral în primăvară trebuie să fie prioritatea întregii clase politice

Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, consideră că modificarea legilor electorale trebuie să fie prioritară pentru întreaga clasă politică din România. Acesta susține că partidele parlamentare trebuie să dea dovadă de maturitate politică astfel încât lucrările Comisiei pentru elaborarea Codului Electoral, care au început miercuri la Palatul Parlamentului, să fie finalizate în cel mai scurt timp posibil pentru a-l trimite spre dezbatere Parlamentului la începutul primăverii.          „Codul electoral, dezbătut şi adoptat concomitent cu modificarea Legii partidelor politice şi Legii finanţării partidelor politice, trebuie să fie adoptat în această sesiune parlamentară pentru a putea fi aplicabil la viitoarele alegeri locale și parlamentare din 2016. Prin consensul forțelor politice parlamentare, dar și prin intensificarea dialogului cu societatea civilă, se pot face progrese rapide pentru o legislație electorală modernă, democratică și care să vină în întâmpinarea solicitărilor legitime ale cetățenilor. Avem nevoie de un Cod electoral complet pentru a nu mai fi necesare modificări de fiecare dată în preajma alegerilor. Anul 2014 ne-a demonstrat încă o dată că legislaţia electorală din România este lipsită de unitate şi coerenţă, determinând dificultăţi în organizarea proceselor electorale şi că adoptarea unui Cod electoral este o urgenţă legislativă pentru eliminarea acestor probleme”, a declarat Adrian Țolea.         În același timp, Țolea spune că PNL susține adoptarea unui sistem mixt pentru alegerea Parlamentului, reducerea numărului de parlamentar, alegerea primarilor și președinților de CJ în două tururi și introducerea unor modalități moderne de vot. „Partidul Național Liberal susține adoptarea unui sistem mixt pentru alegerea Parlamentului, precum sistemul german, concomitent cu o reducere importantă a numărului de parlamentari. Totodată PNL susține alegerea primarilor și a președinților de consilii județene în două tururi de scrutin și introducerea unor modalități moderne de vot care să faciliteze exercitarea acestui drept de către românii din afara granițelor țării. Reformarea legislaţiei electorale prin adoptarea Codului electoral este impusă şi de necesitatea înlăturării tuturor posibilităţilor de încălcare a dreptului de a candida şi de a vota, a fraudei, dar şi de stabilire clară, transparentă, a sancţiunilor în această privinţă. Liberalii mai cred despre viitorul  Cod electoral  ca va trebui să stabilească o formulă de sistem electoral care să asigure cu adevărat reprezentativitate durabilă în timp. Asta  şi să pentru a nu mai da naştere la anomalii de genul creşterea numărului de membri ai Parlamentului.

  • agatha spune:

    Ăsta e PDList ,ce liberal ? De fapt pupincurbasist,tipul de om care se da oricui ca să fie la putere.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției