Zilele trecute un imberb liberal, e drept de rit vechi, a fost folosit de alţii pe post de săgeată pentru a se… înfige într-un fost camarad. Are mai puţină împortanţă în ce parte a ajuns şi până la urmă motivul disputei. Cert este că asemenea altora care se declară de dreapta şi acesta aruncă mereu şi mereu teoria cu Aradul care are multe locuri de muncă, cu şomaj scăzut şi cu investiţii în infrastructură. O realitate care la prima vedere nu poate fi contestată. Pe de altă parte vorba unui hâtru:„ bine, avem locuri de muncă, însă dacă munca s-ar mai şi plăti ar fi şi mai bine”. Altfel spus, cele mai multe locuri de muncă, create de multinaţionale, există în Arad pentru că forţa de muncă a fost vândută ieftin. Sigur au mai fost ceva facilităţi ale mai mai marilor administraţiei locale în diverse epoci. Însă, esenţa este că un lucrător local este plătit foarte prost în raport cu colegul său care face exact aceeaşi muncă, dar a… prins o ţară mai bună. Iar explicaţia este realativ simplă: de la lohn-ul textil al anilor ’90 s-a trecut la lohn-ul să-i spunem auto ai anilor 2000. Cu mici excepţii, imensa majoritate a producţiei nu are o va­loare adăugată mare. Adică se fac munci care nu necesită o foarte mare calificare. De aici mai reiese un motiv în plus pentru ca salariile să fie la un nivel situat între minimul pe economie şi cel mediu. Apropo de asta, aşa pentru statistică, în judeţul Arad salariul mediu net este cu circa 400 de lei mai scăzut decât în judeţul vecin şi cu care mereu ne comparăm de decenii încoace: Timiş. Ne place sau nu, este o diferenţă foarte importantă. Sigur când ai peste 3.000 de lei ea nu contează prea mult, dar dacă eşti situat undeva în jurul mediei, câteva sute de lei înseamnă ceva. Însă exemplele pot continua. Chiar şi în judeţul Dolj sala­riul mediu este cu aproape o sută de lei mai mare decât în Arad. Şi în afară de Ford ce atuuri în plus mai are judeţul Dolj faţă de Arad? Aşa că degeaba ai dezvoltare şi locuri de muncă, dacă acestea sunt prost plătite, iar oamenii o scot cu greu la capăt de la o lună la alta. Iar asta nu o înţeleg cei mai mulţi dintre politicieni şi, cu atât mai mult cei care se declară de dreapta. Atât de dreapta sunt că cei mai mulţi sau
nu ştiu ce „mătuşi” întreprinzătoare
de-ale lor au afaceri de mare succes. Fapt este că mulţi dintre aceştia sunt trimişi în judecată. O parte sunt şi condamnaţi. De dreapta sau stânga nu contează. Numitorul comun al acestor mari performanţe economice este că la un capăt al relaţiei se află ei sau interpuşi de-ai lor, iar la celălalt se află statul. Şi când ei câştigă, de cele mai multe ori statul pierde. Adică noi toţi. Aşa că mai aproape de portretul robot al unui adevărat liberal ar fi un antreprenor. Un om care are în grijă nu doar profitul lui, ci şi de a plăti salariile oamenilor şi taxele la stat. Dar culmea, marii liberali caută în general posturi bine plătite. Desigur tot la stat. Iar ce avem noi pare un fel de liberalism de… stat.

Recomandările redacției