Liberté, egalité, frăţieté?

Încă de la coborîrea din copaci sau de la facerea din lut (că încă nu-s tocmai clare originile), fiinţa numită om a căutat definiţii pentru stări ale sale indefinibile şi-a cheltuit pentru asta cantităţi ini­maginabile de energie intelectuală. Mai ales raporturile cu cerul şi rapoartele cu semenii l-au su­pus pe om la o muncă secătui­toare.
Dacă raporturile cu cerul le-a rezolvat oarecum uşor – prin ri­tualuri, cele cu semenii au necesitat şi necesită încă volte spectaculoase ale gîndirii şi provoacă încă bătături serioase pe creierii celor care se-ncumetă a rezolva ecuaţia asta irezolva­bilă.
Revoluţia franceză de la 1.789 a vărsat fluvii de sînge fluturîndu-i pe sub nas prostimii dezlănţuite sloganul „Liberté, egalité, fraternité”; după zece ani de revoluţie cu ghilotina şi de jaf cu metodă, apare Napoleon Bonaparte, minte extrem de aplicată şi de lucidă, şi dă de pămînt cu principiile revoluţiei de le pulverizează: „Revoluţia s-a înche­iat. Revoluţia a eşuat la pro­priile-i principii!”, a răcnit tînărul general de la tribuna Adunării Naţionale, la 18 Brumar 1.799, spre deputaţii Franţei, şi re­prezentanţii francezilor (că aveau şi ei reprezentanţi – tîlhari veritabili cărora nu le venise de hac nici măcar Teroarea lui Maximilien Robespierre, l’incorruptiblé), au prins a sări pe geamuri răcnind caragialesc, „avant la lettre”: „Trădareeee!”.
În urmă cu-aproape două mi­lenii, într-una din comediile sale acru-amare, Plaut scrisese dictonul rămas celebru: „Homo homini lupus est”, o constatare de bun simţ şi la-ndemîna oricărui ins dispus să observe oamenii cu o oarecare detaşare.
Că liberté a fost şi-i doar un moft o demonstrează toată istoria umanităţii şi-o confirmă aceeaşi istorie – plus Plaut. Că egalité a fost şi-i vorbă-n vînt o demonstrează de-a lungul timpului politicienii şi hoţii (găinari de duzină sau gentlemeni de calibru), şi-o confirmă orice muritor de foame care „trage de-i sar capacele” 10-12-14, ba chiar şi 16 ore pe zi – plus Plaut. Că fraternité a fost şi rămîne numai refren scrîşnit de „lupus” către „homo” o demonstrează Aiurel, profesor universitar ajuns şomer şi beţiv şi filosof fără să vrea asta: „Frăţieté, ascultă la mine: liberté şi egalité găseşti doar în cimitir. În rest, afli doar „homo” – armate de „homo”, şi „lupus” – cîteva cete, dar mai răi ca tigrii şi leii la un loc”.
În concluzie, eşuăm plautian, toţi laolaltă şi fiecare-n parte, la propriile-ne principii – dar ne cade bine asta. De nu ne-ar pica bine la pipote, am da cu „lupus” de pămînt mai abitir ca Napoleon cu „Liberté, egalité, fraternité”, şi-am arunca-n aer planeta asta cu ei şi cu noi deodată, adică frăţieté pîn-la ultima suflare – cum visează de-o viaţă-ntreagă Aiurel, lepădat al soartei şi-al societăţii, adică „homo” hăcuit de „lupus”.