liceuConducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, împreună cu directorii de la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, a decis suspendarea activităţilor din această unitate şcolară în această zi. Decizia a fost luată  în vederea unor acţiuni de dezinfecţie efectuate de către o firmă abilitată în acest sens.
„Motivaţia acestei decizii a fost următoarea: numărul relativ mare de elevi bolnavi cu diverse afecţiuni virotice şi preocuparea pentru protejarea sănătăţii elevilor şi a întregului colectiv al şcolii“, ne-a declarat profesoara Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.
Orele programate pentru ziua de miercuri vor fi recuperate pe baza unui program stabilit de unitatea şcolară.

Recomandările redacției