Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn“ Arad și-a deschis porțile, miercuri, pentru a șasea ediţie a Festivalului Primăverii, „AM FrühlinGsfest”, eveniment organizat de clasele IX-XI. De altfel, potrivit reprezentanților liceului, este un festival al elevilor, pentru elevi.
Atelierele tematice pregătite pentru vizitatori au inclus ateliere de decorațiuni, salon de înfrumusețare, bâlciuri, cinema, escape room, game room, casa groazei ş.a. Aflat la a șasea ediţie, festivalul s-a dovedit a fi un mijloc practic de dobândire a competențelor antreprenoriale, precum și de expresie a talentelor elevilor liceului, un cadru în care atât vizitatorii, cât şi organizatorii s-au putut bucura de venirea primăverii.
„Desfășurat, după cum îi spune și numele, în prima lună a primăverii, acest festival școlar s-a inspirat din modelul festivalelor din Asia, care urmăresc dezvoltarea de către elevi a competențelor antreprenoriale, de planificare și de organizare, ca o completare a mediului formal de educație”, susține prof. Mario Stoica, directorul liceului.
De menționat că, pe lîngă atelierele tematice, ca la fiecare ediție, elevii au putut viziona un scurt program artistic oferit de corul și de trupa de teatru a liceului.
(G.A.)
Sport 16
Șoimii Șimand, învinsă cu 7-3 de CSM Târgu Mureș în a doua etapă a play-out-ului din Liga 1 la futsal
citește mai mult »