OLYMPUS DIGITAL CAMERALiceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” din Arad a sărbătorit 201 ani de existenţă.  Momentul a fost marcat încă din seara zilei de 14 noiembrie, când s-a organizat un parastas pentru toţi directorii, dascălii, învăţătorii, elevii şi binefăcătorii Preparandiei arădene. A doua zi au avut loc în şcoală diverse activităţi susţinute de elevii liceului. „Ziua şcolii a fost sărbătorită prin activităţi culturale şi sportive.  Am avut o activitate în plen, în sala festivă, cu elevii clasei a IX-a, în care li s-a prezentat istoricul şcolii. De asemenea, trupa de teatru a şcolii a susţinut o piesă, tot în sala festivă.  Am mai avut activităţi pe ateliere, concursuri, dezbateri şi un program artistic coral susţinut de corul şcolii, coordonat de doam­na profesoară Magdalena Lodi. Domnul profesor Doru Bogdan a susţinut partea de dizertaţie privind istoricul şcolii, a personalităţilor, dar s-a ocupat şi de paras­ta­- sul comemorativ ce a avut loc joi seara. Reacţia elevilor a fost foar­te pozitivă, în special a celor de clasa a IX-a, pentru că au învăţat câte ceva despre şcoală, despre istoricul acesteia, au văzut ce înseam­nă să fii elev al Liceului Pedagogic şi au înţeles că este vorba despre o tradiţie care se cere a fi respectată în continuare”, declară Sorin Haiduc, directorul Liceului Pedagogic.
Cu prilejul Zilei Şcolii, în sala de sport a avut loc şi un meci demons­trativ de baschet între profesori şi elevi, ce a avut ca scop întărirea relaţiei dintre aceştia.
Preparandia din Arad este prima şcoală pedagogică din România, aceas­ta fiind înfiinţată în anul 1812, de pre­otul învăţător Dimitrie Ţichindeal, care a fost primul director al Preparandiei. Acestuia i s-au alăturat dr. Iosif Iorgovici, Constantin Diaconovici-Loga şi Ioan Mihuţ, primii profesori ai şcolii. De menţionat că Preparandia din Arad a avut un rol important în Unirea cea Mare, ideal în care Ţichindeal şi generaţia lui au crezut cu multă putere.
Ştefana Stoica

Recomandările redacției