Autorităţile din Arad au decis, vineri, să închidă pentru două săptămâni Liceul „Sever Bocu” din Lipova, unde au fost confirmate trei cazuri de COVID-19 la elevi din clase diferite, iar la Liceul „Csiky Gergely” Arad au fost suspendate cursurile în două clase.

„La Liceul ‘Sever Bocu’ din Lipova, din cauza a trei cazuri pozitive în trei clase diferite, s-a închis toată unitatea şcolară, iar la Liceul maghiar din Arad, din cauza unui caz pozitiv, la un copil care dintr-o coincidenţă are şi mama învăţătoare în aceeaşi unitate, a trebuit să suspendăm două clase”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş.

În ambele şcoli, DSP realizează anchete epidemiologice.

Inspectorul şcolar general al judeţului, Marius Gondor, a precizat că, de la începerea anului şcolar, în trei şcoli au fost depistate cazuri de COVID-19, fiind necesară suspendarea cursurilor. Pe lângă liceul din Lipova şi liceul maghiar, este vorba de Şcoala Gimnazială Zădăreni, unde directorul a fost confirmat pozitiv, el intrând în contact şi cu alţi dascăli sau angajaţi ai şcolii.

La momentul începerii noului an şcolar, 24 de şcoli din tot judeţul se aflau în „scenariul roşu”, din care 22 din cauza pandemiei, iar două din cauza unor lucrări de renovare la clădirile şcolare. Între timp, marea majoritate au trecut în „scenariul verde” sau „galben”, pentru că în localităţile respective a scăzut rata de răspândire a noului coronavirus.

Recomandările redacției