Doar două săptămâni nu a terminat Frontiera Curtici în vârful ierarhiei Ligii a IV-a Arad. Prima și ultima din campania de toamnă a ediției 2019-2020. Restul de 13 i-a găsit mereu lideri pe „grăniceri”, care au emanat destulă forță sub comanda noului antrenor, Radu Anca și a transferurilor de marcă la acest nivel, portarul Mucha, fundașul Varga și mijlocașul Huțanu. Iar în „alb-alastru” evoluau deja fotbaliști ca Alin Mihai sau Alin Gligor.
Prima înfrângere și singura a anului a venit în runda a 7-a, la Zăbrani, celelalte două sincope petrecându-se în cele patru etape din retur programate în luna noiembrie. A fost un 2-2 intern cu Ineul și un 1-1, la spartul târgului, la Beliu. Atunci, Zăbraniul a marcat în ultimul minut de prelungire la Felnac și s-a instalat în fotoliul de lider până la primăvară. „Nu am fost supărați pentru că am pierdut locul 1 chiar la ultima etapă a anului, ci pentru că am jucat destul de slab la Beliu. Băieții nu s-au adaptat nicicum terenului și chiar am riscat să pierdem acel joc. Altfel, distanța față de locul 1 rămâne de două puncte, iar jocul direct cu Zăbraniul e la Curtici. Cu o victorie suntem din nou primii, dacă – bineînțeles – nu ne încurcăm cu alte echipe. Și, oricum ar decurge lucrurile, în play-off se poate întâmpla orice la cum e făcut sistemul. Cu o victorie în meci direct anulezi orice diferență în clasament și invers. Așadar, poziția pe care termini prima parte a sezonului contează mai puțin, deși, e clar, ne dorim să câștigăm fiecare meci. În ceea ce privește obiectivul promovării o să decidem cu toții când ne apropiem de finalul sezonului, în funcție de cum decurg lucrurile, căci, din câte am înțeles, unele echipe se vor întări substanțial în această iarnă”, a spus Sorin Grec.
Președintele curticenilor anunță despărțirea de Ionuț Prică, mijlocașul urmând să se mute la Cluj. „O să încercăm o mutare, două, în această iarnă și ne bazăm pe grupul puternic și valoros format de Radu Anca. O să fim și mai omogeni la primăvară, ca să nu spun că avem destui fotbaliști care au jucat mai sus și imprimă o altfel de mentalitate în vestiar. Ne-ar fi plăcut să avem juniori ceva mai mari din Curtici, care să crească pe lângă acești băieți cu mare experiență. Ai noștri au 15, 16 ani, o să încercăm să-i integrăm treptat, poate și mai mici dacă e cazul”, a adăugat șeful „grănicerilor”.
Până la Crăciun, echipa de fotbal din
Curtici va fi invitata primarului Bogdan Ban la tăierea porcului, ocazie cu care s-ar putea discuta și alte aspecte despre viitorul apropiat al clubului.
Actualitate 20
Deşeuri din vestul Europei oprite la Borș II și Nădlac II. Aproximativ 44 tone de diverse bunuri descoperite
citește mai mult »