Liderii „clanului luptătorilor”, câțiva închiși și la Arad, arestați pentru camătă și șantaj

0
2364

Petre Ilie, zis Petre Geamănu, şi Eugen Preda, liderul „clanului luptătorilor”, alături de alte cinci persoane, au fost arestaţi preventiv, vineri, pentru acuzaţiile de camătă şi şantaj, informează Agerpres.

Potrivit Tribunalului Bucureştii, alături de Petre Geamănu și de Eugen Preda, au mai fost trimiși în arest preventiv David Onoriu-Împărăţel, Solomon Sotir, Marian Ilie, Marius Nomoloşanu și Terente Adrian Stoica.

În acelaşi dosar, au fost puşi sub control judiciar Nicolae Cristescu, fost finanţator al Clubului de Fotbal Rapid Bucureşti, Radu Ilie şi Florin Ilie.

Conform referatului cu propunerea de arestare preventivă a interlopilor Petre Geamănu și Eugen Preda, liderul „clanului luptătorilor”, gruparea ameninţa oamenii care refuzau să achite camăta.

Procurorii arată că membrii grupului ar fi acţionat, în principal, pentru constrângerea persoanelor potente financiar care activau în domeniul imobiliar şi evitau, pe fondul temerilor, sesizarea organelor judiciare.

În cursul anului 2018, după eliberarea din penitenciar, un membru marcant al lumii interlope a reușit să restructureze gruparea infracțională din care făcea parte anterior și a devenit liderul grupului, detașându-se astfel față de restul membrilor, prin puterea de a lua deciziile în momentele importante.

Acesta a menținut coeziunea grupului infracțional, a atras noi membri și a consolidat relații cu persoane de notorietate din mediul infracțional.

Astfel, suspectul a atras în gruparea infracţională luptători, practicanți de sporturi de contact, ori alte persoane violente. În acest fel, acesta a reușit să coordoneze colectarea de sume de bani cu titlu de „taxă de protecție” ori ca „amendă”.

Închis în Penitenciarul Arad

Totodată, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului, au acționat în vederea comiterii infracțiunii de camătă, prin acordarea de împrumuturi bănești cu dobândă. De multe ori, persoanele aflate în imposibilitatea returnării sumelor de bani împrumutate și a dobânzilor aferente au fost amenințate cu acte de violență pentru determinarea acestora la plata datoriilor.

În urma percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate şi ridicate sume de bani, arme, înscrisuri cu valoare probatorie, droguri de mare risc (cocaină), dispozitive de stocare şi telefoane mobile.

La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane.

Unul dintre cei implicați este încarcerat, acum, în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Arad și urmează să fie dus pentru audieri la sediul central al DIICOT. Este vorba de Sandu Geamănu, închis la Arad pentru crimă, fratele lui Petre Geamănu, cunoscut în lumea interlopă drept „Împăratul interlopilor din România“.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Poliției Rutiere, Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor din cadrul Poliței Capitalei, Inspectoratului de Poliție Județean Arad şi Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei “Vlad Ţepeş”.

Patron de club de fotbal, săltat de mascați

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Nicolae Cristescu, fostul patron de la Rapid, ridicat de mascaţi! În urma perchezițiilor, a fost ridicat de procurori și Nicolae Cristescu, fost acționar la Rapid între 2013 și 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.