S-a tras cortina peste ediția 2018-2019 a Ligii a IV-a Arad, iar Progresul Pecica e campioană de toamnă. Pe deplin meritat, dacă ținem cont că echipa lui Stupar a stat cele mai multe etape în fotoliul de lider în această toamnă, respectiv între etapele 1-4, 10 și 13-15. La cârmă au mai fost Victoria Zăbrani, etapele 5-7 și Unirea Sântana (8-9 și 11-12).
Pecicanii dau și golgheterul primelor 15 etape, iar acesta este Dan Puie. Fotbalistul care a îmbrăcat și tricoul UTA-ei pe vremea junioratului a ajuns la cota 21 de reușite, urmăritorii săi fiind la 10 goluri în spate. La cota 11 au ajuns Petre Măgulean, tot echipier al Progresului, dar și Vlăduț Stanciu (Unirea Sântana), Denis Calancea (Păulișana Păuliș) și Cosmin Petrila (Șoimii Șimand). O treaptă mai jos, cu zece reușite se înscriu: Ionuț Prică (Unirea Sântana), Andrei Gornic (Glogovăț) și George Pirtea (Socodor).
De menționat ar mai fi că 9 dintre cele 15 combatante au golaveraje pozitive, dar asta mai ales pentru că au cam făcut scoruri cu Speranța Turnu și Victoria Nădlac, echipe ce au primit în medie 5-6 goluri pe meci.
Pentru prima oară după foarte mulți ani, primul eșalon nu intră în vacanță odată cu ultima etapă din tur și, după modelul Ligii a II-a, mai programează două runde din retur. Prima dintre ele se joacă chiar sâmbătă, cap de afiș fiind Sântana (locul 2) – Curtici (locul 5). De altfel, „grănicerii” sunt cei mai solicitați pe acest final de toamnă, din moment ce înainte de pauza invernală găzduiesc liderul din Pecica.
Sport 51
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »