Astăzi au avut loc primele două partide ale etapei a 15-a din primul eșalon fotbalistic românesc. Meciul de interes pentru iubitorii fotbalului din Arad a fost cel de la Pitești, unde suporterii UTA-ei sperau într-un egal între FC Argeș și FC Botoșani. N-a fost să fie pentru că oaspeții s-au impus la limită, prin golul marcat de Edjouma, în minutul 43. Cu cele trei puncte câștigate pe Arena „Nicolae Dobrin“, trupa lui Croitoru s-a distanțat la 4 puncte în clasament față de UTA și și-a securizat locul în play-off la finele acestei etape. Rezultatul are și un impact pozitiv totuși asupra Bătrânei Doamne deoarece rămâne în fața piteștenilor în clasament, indiferent de rezultatul de mâine.

În celălalt meci al zilei, cel care a și deschis etapa, Chindia a pierdut surprinzător în fața celor de la Gaz Metan Mediaș. După ce etapa trecută la Arad, târgoviștenii au avut mare șansă la ratările jucătorilor noștri, de data aceasta fotbalul minimalist propus de echipa lui Săndoi n-a mai primit „votul“ zeului fotbal, gazdele (pe hârtie, deoarece meciul s-a jucat la Ploiești) fiind învinse de o echipă care a evoluat 30 de minute în 10 oameni. Golul medieșenilor a fost marcat în prelungiri de Matricardi.

Mâine, de la ora 17.30 intră în scenă UTA, care vizează toate cele trei puncte în disputa de la Mioveni. Seara, de la ora 20.30, U.Craiova 1948, echipă care tocmai l-a reinstalat ca antrenor pe Eugen Trică, va întâlni pe teren propriu pe Sepsi OSK.

Recomandările redacției