Reprezentantele Aradului s-au prezentat bine în această etapă, obținând trei rezultate pozitive, din patru. Crișul și Progresul Pecica și-au câștigat partidele iar Frontiera Curtici a obținut un punct prețios la Dumbrăvița. Nici înfrângerea Cermeiului de la Giarmata nu poate fi considerată un capăt de țară în condițiile în care adversarul este liderul clasamentului.

 

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Gloria Lunca-Teuz Cermei 3-1

Echipa arădeană a mers la Ghiroda cu ambiția de a face un meci bun și chiar de a reuși o surpriză pe terenul liderului. În ceea ce privește jocul, oaspeții s-au ținut bine o repriză dar până la urmă au trebuit să se recunoască învinși. Ghiroda a avut avantaj minim la pauză prin golul marcat de Mancaș în minutul 34 însă în repriza a doua au tranșat soarta meciului prin două reușite venite într-un interval de doar 3 minute (70 – Grancea și 73 – Bădăuță). Gloria va marca golul de onoare cu 3 minute înainte de final prin Clipotă.

Gloria Lunca-Teuz Cermei: Gîrlea – Stoianovici, Bercu, R. Iuga, Ursoi – Lazăr, Țurcanu – Clipotă, Sg. Popa, Piț – R. Popa. Au mai jucat: Șimăndan, Mateucă, Maxim. Antrenor: Flavius Moisă.

 

CSC Dumbrăvița – Frontiera Curtici 1-1

Nou promovata a reușit un rezultat foarte bun la Dumbrăvița, reușind practic să câștige primul punct în deplasare în actuala stagiune de campionat. Și n-a fost departe chiar să plece acasă cu toate punctele puse în joc. Asta deoarece a condus timp de 49 de minute, prin golul marcat de fostul utist, Bogdan Burlă, în minutul 23, care a deschis scorul printr-o execuție care a aminit de vremurile când cocheta cu fotbalul mare. Gazdele au egalat în minutul 72, prin Ghinescu, după o lovitură liberă directă.

Frontirea Curtici: Mucha – Puta, Calvin, Gligor, Vereș – Varga, Burlă – Huțanu, Moldovan, Andrieș – Brandușe. A mai jucat: Lolea. Antrenor: Radu Anca

 

Progresul Pecica – Pobeda Star Bisnov 2-1

Revenită după un scurt exil la Semlac, Progresul Pecica a obținut o victorie muncită în fața propriilor suporteri, în fața celor de la Pobeda Star Bisnov. Gazdele au avut o primă repriză foarte bună și la pauză conduceau cu 2-0 după dubla lui Alex Capătă din minutele 28 și 39. În partea a doua, oaspeții au redus din diferență în minutul 63 prin Miculescu și au transformat finalul într-un dramatic. În minutul 89 jucătorul oaspeților, Valsicin, este eliminat și Pecica părea scăpată de emoții însă în prelungiri oaspeții au trecut pe lângă golul egalizator, mingea expediată cu capul de același Miculescu, trecând foarte puțin pe lângă poartă.

Progresul Pecica: Zamfir – Tambor, Telescu, Țugulescu – Răchită, Saizu, Oancia, Ștefan – Enciu, Capătă. Au mai jucat: Arsene, Onișor, Wild

 

Avântul Periam – Crișul Chișineu Criș 0-4

Meci la discreția echipei din județul nostru, care s-a impus lejer prin golurile marcate de Modan (minutul 26), Tănase (33), Ciornei (70) și din nou Modan (72). În minutul 65, la scorul de 0-2, gazdele puteau intrat în meci dar Mânecan a tras peste poartă de la punctul cu var. În finalul partidei a fost rândul Crișului să rateze un penalty, Ciobotariu trăgând în bară.

Crișul Chișineu Criș: Roșca – Haloș, Sabău, Nistor, Siminic – Clej, Tănase, Susan, D. Mâneran – Teședan, Modan. Au mai jucat: Ciornei, Ciobotariu, Giurgiu, Pașca și Popa. Antrenor: Adrian Abrudean

 

În urma rezultatelor înregistrate, Crișul Chișineu Criș a rămas pe locul 2, la egalitate de puncta (16) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii (bănățenii au golaveraj mai bun), Progresul Pecica a făcut rocada cu Gloria Lunca-Teuz Cermei urcând pe locul 6, iar Frontiera Curtici a rămas pe penultimul loc.

(foto: Progresul Pecica)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției