Ieri și astăzi au avut loc meciurile etapei cu numărul 12 din seria a 8-a a celui de-al treilea eșalon fotbalistic românesc. Toate cele cinci echipe arădene componente ale seriei au fost angrenate în aceste partide, care s-au încheiat cu următoarele rezultate:

Crișul Chișineu Criș – Șoimii Lipova 0-0

În cel mai important meci al etapei, care a adus față în față ocupantele locurilor 1 și 3, s-a înregistrat o remiză care convine ambelor echipe în condițiile în care cele două își păstrează la finalul celor 90 de minute locurile din clasament. Meciul a fost echilibrat, cu ocazii de ambele părți, cele două echipe justificând în mare măsură pozițiile pe care le ocupă în clasament.

Crișul: A. Roșca – Haloș, Sabău, Nistor, Siminic – Mâneran, Susan, Tănase, Ciubotariu,  – Teședan, Modan. A mai jucat: C.Popa. Antrenor A. Abrudean

Șoimii:  Iliescu – Suslak, Nicolescu, A. Popa, Aldan – Ciubăncan, Gavrilă, Salhi, Bozian – Filimon, Trabalka. Au mai jucat: Ban, Simion, T. Bodri, Brad. Antrenor: F. Sabău

Progresul Pecica – CSC Dumbrăivța 1-4 (0-2)

Duelul se anunța unul interesant și important pentru zona de mijloc a clasamentului, cea care mărginește play-off-ul de play-out însă în teren lucrurile nu au fost nici pe departe la fel de echilibrate. Oaspeții au dominat clar partida, pentru pecicani nefiind o scuză nici măcar faptul că din minutul 38 au evoluat în 10 oameni, în condițiile în care Dumbrăvița avea deja 2-0 pe tabelă și alte câteva situații de gol ratate. Golul Progresului a fost marcat de Enciu, în minutul 73, din penalty.

Pecica: Zamfir –  Țugulescu (eliminat), Wild, Podină – Tambor, Oancia, Saizu, Onișor – Arsene – Enciu, Capătă. Au mai jucat: R. Bănățan, Răchită, Ștefan, Moraru, O. Bănățan. Antrenor: S. Bălu

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Pobeda Star Bisnov 3-1 (1-0)

Victorie importantă pentru „sămădăi“ care, cu cele trei puncte câștigate azi, își depășesc adversara în clasament, urcând pe locul 6. Cheia meciului au constituit-o golurile pe care gazdele le-au marcat în primul sfert de oră al celor două reprize, prin Radu Popa și Michel Vlad, goluri care le-au oferit un avantaj psihologic în momente cheie ale meciului. Al treilea gol a fost marcat de Țurcanu pentru ca oaspeții să înscrie golul de onoare în prelungirile meciului.

Gloria: Gîrlea – Stoianovici, R. Iuga, I. Pop, Ursoi – Țurcanu, S. Popa – Vlad, Piț, Șimăndan – R. Popa. Au mai jucat: Mateucă, Bercu. Antrenor: F. Moisă

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Frontiera Curtici 4-2 (1-1)

Frontiera a pierdut dar a ieșit cu capul sus din înfruntarea cu una dintre echipele foarte bune ale seriei. Meciul a fost spectaculos și n-a lipsit mult să se încheie cu o surpriză. Oaspeții au deschis rapid și surprinzător scorul prin Andrieș, în minutul 6, apoi au rezistat destul de bine presiunii gazdelor, cedând doar o singură dată până la pauză. Din păcate curticenii n-au reușit să intre suficient de concentrați în partea a doua meciului și au luat gol imediat după reluare. S-a făcut apoi 3-1 la capătul unei ore de joc dar, spre lauda lor oaspeții n-au renunțat la luptă. Andrieș a înscris din nou la 4 minute de la primirea golului și Frontiera a încercat chiar să egaleze. A fost surprinsă însă pe contraatac în mintul 88 și a trebuit să se recunoască învinsă.

Frontiera: Mucha – Huțanu, Calvin, Gligor, Puta – Moldovan, N. Varga, Burlă, Andrieș – Prică – Brândușe. Au mai jucat: Lolea, Coșa, Cleuță. Antrenor: R. Anca

Recomandările redacției