Liga Elitelor: UTA învinge Banatul Timișoara la o diferență ridicolă. Juniorii mari se întorc înfrânți de la Miercurea Ciuc

0
447

Credem că juniorii U16 ai clubului UTA ar fi fost mai câștigați dacă sâmbătă dimineața făceau un meci școală între ei. Dar pentru că formele fără fond trebuie respectate, utiștii mici au trebuit să joace împotriva unei echipe depășită total de nivelul competiției. Este greu de explicat cum într-o ligă care se numește ”a elitelor” se poate înregistra un scor de 29-0!!! Da, ați citit bine, acesta este scorul cu care băieții lui Sorin Botiș au învins Banatul. Un rezultat care ne scutește de orice alte comentarii. Pentru UTA au marcat Nica (12), Busu (6), Bădău (4), Pârvănescu (2), Olăroiu (2), Purdescu, Maghiar și Buză.

Din păcate colegii lor de la U17 și U19 au venit cu mâna goală de la Miercurea Ciuc, acolo unde Csikszereda s-a impus în ambele meciuri. La sub 17 ani a fost 40 iar la sub 19 ani 2-1. Pentru echipa noastră a înscris Mercioiu.

Săptămâna viitoare echipele de U17 și U19 vor evolua pe teren propriu în fața celor de la Tâmpa Brașov iar băieții de la U16 în deplasare cu Ripensia Timișoara.

Echipele aliniate de UTA în aceste meciuri au fost următoarele:

UTA U16: Hudiștean – Purdescu, Murgu, Roman, Buză, Olăroiu, Pârvănescu, Bădău, Curtuiuș, Nica, Blaga.

UTA U17: Malița – Anisorac, Funkenhauzer, Vermeșan, Iurasciuc, Ronai, Covaci, Manoilă, Pașcalău, Pop, Bokse.

UTA U19: Blaga – Bortiș, Bota, Opriș, Codrea, Sarkozi, Serăngău, Mihai, Mercioiu, Ekmecki, Kiss.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.