ligaPensionarele arădence vor avea parte de un eveniment dedicate lor, luna viitoare. Liga Judeţeană a Pensionarilor organizează un bal dedicat vârstnicelor, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Balul însă va avea loc cu o zi mai târziu, pe data de 9 martie, la restaurantul din Casa de Cultură a Sindicatelor, cu începere de la ora 14.00. Evenimentul este deja tradiţional, întrucât liga îl organizează an de an.

Contra sumei de 40 de lei, ce poate fi achitată de orice pensionar doritor, participantele vor avea parte de un meniu ce cuprinde mai multe feluri de mâncare. Atmosfera ar urma să fie întreţinută de o formaţie profesionistă, precum şi de solişti vocali. Surpirza evenimentului va consta într-o tombolă cu câştiguri pentru participanţi.Doritorii pot afla mai multe informaţii şi se pot înscrie luând legătura cu reprezentanţii Ligii judeţene şi Filialei Municipale a Pensionarilor. Sediul Ligii Judeţene a Pensionarilor din municipiiu se află pe strada Hunedoarei la numărul 4, organizaţie a cărui program cu publicul este de luni până vineri între 9.00 şi 13.00.

Recomandările redacției