,,Limonada” speranței

0
295

Gestul copiilor din Gai, care au vândut limonadă, pentru a salva viața prietenei lor bolnavă de cancer, a făcut înconjurul Aradului, în doar câteva ore. Micuții ne-au dat o lecție importantă, nouă celor mult prea ocupați să privim în jur. Zeci de cazuri de copii bolnavi apar zilnic dar,  de cele mai multe ori, noi adulții nu ne implicăm, sau o facem doar minimal. Într-o situație limită, un copil este capabil să găsească soluții, pe când noi, cei mari, ne lamentăm și nu găsim rezolvări în momente critice. Cazul Alexiei, este unul dintre cazurile de copii grav afectați de această boală nemiloasă, care este cancerul. Nu știu, dar parcă de la o vreme auzim de tot mai mulți micuți care se zbat între viață și moarte pe un pat de spital. Ne intristăm când vedem pozele celor mici pe un pat de spital, prin postări în  care părinții ne cer ajutor. Dar, de cele mai multe ori, nu ne implicăm fizic, eventual distribuim o postare care aduce câteva zeci de aprecieri, însă nu salvează viața copilului. ,,Muschetarii” din Gai, au hotărât să nu stea pe internet, ci să facă ceva, iar gestul a impresionat, într-o lume în care fiecare este pentru el. Ne doare doar dacă sunt afectați cei dragi nouă, atunci simțim disperarea, în rest suntem insensibili. Îmi aduc aminte, cum povestea bunica despre vremurile în care oamenii erau mult mai apropiați, mai săritori cu cei din jur. Dacă se întâmpla ca un vecin să aibă un necaz, lumea punea mână de la mână să-l ajute. Acum, abia dacă ne mai salutăm între noi. Nu știm ce se ascunde în spatele ușilor casei celui de lângă noi, dacă are vreo durere sau vreun necaz. Nu suntem curioși. Ne interesează doar de ceea ce ne privește strict pe noi și pe cei apropiați nouă. Și astfel trece viața pe lângă noi. Băieții din Gai, au arătat că se poate și altfel, că încă mai avem o speranță. Că putem schimba mentalități, putem fi mai buni, mai înțelegători, mai empatici cu cei din jur. Chiar dacă sumele adunate de micuți sunt mici, în comparație cu suma necesară pentru intervenția chirurgicală, gestul în sine a fost de nivelul unei medalii de aur. Aurul  strâns din sufletele de copii. Inocența lor face toți banii din lume. Ei știu că o pot salva pe Alexia și în rest nu mai contează nimic pentru ei. Cu gestul lor, nu au salvat-o doar pe fetiță, ci ne-au salvat pe noi toți. Ne-au arătat că, atunci când ai voință și dragoste față de apropele tău, totul e posibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.