Lincar e unul dintre admiratorii UTA-ei: „Se vede calitatea, încrederea”

0
208

Concordia Chiajna se întoarce acasă fară puncte după înfrângerea de la Arad contra UTA-ei. Ilfovenii nu au reușit să profite de oboseala „roș-albilor”, care au dominat în mare măsură meciul și au luat trei puncte cât se poate de meritate. Pe lângă reușita din penalty a lui Romario Moise, din debutul disputei, gazdele au mai ratat alte trei ocazii imense, prin Oroian, Miculescu și Buhăcianu, dar au avut și alte situații bune de a înscrie.
În debutul conferinței de presă, Erik Lincar a avut cuvinte de laudă la adresa adversarului de marți. „Felicit echipa gazdă pentru victorie. Pentru noi este ultima etapă din tur, continuăm să avem un joc destul de modest, mai ales în deplasare, unde nu am reușit să strângem decât trei puncte. Cu o echipă gazdă susținută de un public fabulos, cu siguranță lucrurile vor evolua și mai bine pe viitor, mai ales când se va termina și stadionul din Arad. Îmi doresc ca UTA să ajungă în Liga I. În momentul de față, sunt multe cluburi din Liga a II-a ce-și doresc acest lucru, dar eu cred că arădenii au făcut deja, de mult timp, un pas în față. Au o echipă foarte bine organizată. Am analizat jocul lor, au un antrenor, cu care chiar vorbeam înainte de meci și avem cam aceleași principii tactice. Atât pe faza de atac, cât și de apărare, dar la UTA se vede încrederea, calitatea. Am spus tot timpul, nu joacă numele. Nu au jucători de Liga I, de Champions League, dar sunt o echipă. Toți cei care compun acest lot se vede că sunt foarte motivați și dornici de a face performanță”, a declarat antrenorul ilfovenilor.
Evident, s-a ajuns și la subiectul programării partidei la doar două zile după ce UTA jucase cu Farul Constanța. „La fotbal, de multe ori încercăm să ne găsim alibiuri, dar trebuie să te adaptezi la orice situații. Eu ca antrenor nu organizez aceste lucruri, nu este problema mea. Fotbalist sau echipă ești în orice situație, astăzi s-a văzut spiritul UTA-ei, forța echipei și ceea ce, cu siguranță, va rămâne la fel și pe viitor. Eu am avut o singură discuție pe tema datei de disputare a meciului. Am vorbit la început cu cei din conducere și am spus că prefer ori marți, ori joi. Pentru că ne deplasăm cu autocarul, nu facem deplasările cu avionul”, a adăugat fostul mijlocaș al Stelei.
Concordia Chiajna este cea de-a 11-a echipă din cariera de antrenor principal a lui Erik Lincar, după Inter Clinceni, Callatis Mangalia, Hunedoara, Damila Măciuca, Delta Tulcea, Universitatea Craiova, Râmnicu Vâlcea, Luceafărul Oradea, Academica Clinceni și Turris-Oltul Turnu Măgurele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.