La mijlocul săptămânii trecute, Șoimii Lipova și-a recuperat doar pentru trei zile fotoliul de lider, după care l-a cedat din nou după remiza total neașteptată de la Lugoj. De această dată, noul posesor, CSM Școlar Reșița, pare din categoria celor care pot duce până la capăt lupta pentru promovare, așa că orice alt pas greșit în etapele rămase până la final poate fi fatal.
Weekendul a fost destul de agitat în tabăra Lipovei, președintele clubului având intenția să facă un pas înapoi. „Am fost foarte supărat la finalul partidei de la Lugoj,
m-am simțit umilit de prestația jucătorilor mei și i-am anunțat că îmi dau demisia. Luni mi-am scris-o, dar, după o discuție cu vestiarul, am decis să luptăm împreună până la capăt. Mai sunt destule etape, se poate întâmpla orice, avem și derby-uri de clasament la vârf, este posibil ca să se decidă totul în ultima etapă”, a recunoscut Radu Pop.
Vestea bună ar fi că Trabalka et. comp. se întorc pe terenul din Pîncota, acolo unde în 2019 nu a pierdut niciun punct din 12 posibile. În plus, adversarul de vineri (ora 17) e din cate­goria celor abordabili, cu o dorință în plus din partea „șoimilor” de a răzbuna eșecul din tur, de la Hunedoara, primul din prezenta ediție de campionat. „Vom încerca să facem tot ce ține de noi să ne concentrăm și să scoatem maxim din fiecare partidă. În ciuda absențelor și a problemelor pe care le avem trebuie să strângem rândurile și să fim o familie și la bine și la greu. Suntem pe locul doi, poate așa vom avea ambiție mai mare de a reveni în frunte. Sper să nu mai facem pași greșiți cu echipele mai mici și să câștigăm derby-urile pe care le mai avem cu cele din fruntea clasamentului. Hunedoara este o echipă rănită, s-a produs si un șoc pe banca tehnică, trebuie sa fim foarte atenti, au jucatoju buni care ne pot surprinde.”, a adăugat președintele „alb-albaștrilor”. Accidentat la coaste în derby-ul cu Crișul, Sulea iese astăzi din spital și mai stă departe de gazon cel puțin două luni. Apoi, Banyoi continuă recuperarea la Cluj, în timp ce Gherasim va fi operat de ligamente și va lipsi un an. În fine, fundașul Bruno Vasiu e suspendat pentru cumul de „galbene”.
FC Hunedoara a reușit „performanța” să piardă pe teren propriu cu „lanterna roșie” din Ocna Mureș, iar Mircea Aloc jr. a plătit cu scaunul. „Urmare a rezultatelor slabe obținute în ultimele meciuri disputate de echipa de seniori a CS Hunedoara și în special urmare a rezultatului meciului de sâmbătă, 13 aprilie 2019, cu CS Ocna Mureș, Consiliul de Administrație al clubului s-a reunit într-o ședință de urgență și a decis ca Mircea Alic să fie pus la dispoziția clubului, retrăgându-i-se funcția de antrenor principal al CS Hunedoara. El va fi înlocuit de Raul Spătaru, ajutat de Robert Cristian”, e comunicatul oficial al grupării de „sub furnale”.
Formații probabile:
Lipova: D. Filip – Savin, Calvin, Bercu, Fili­mon – Poiană, Lazea, M. Popa, D. Rusu – Istrate – Trabalka.
FC Hunedoara: Jurcă – Cr. Creciunesc, Ionică, D. Creciunesc, Doboș – D. Herci, Al. Dan -Fl. Iacob, R. Cristian, Marinca – Tecsi.

Recomandările redacției