Vicecampioana en-titre a seriei cu numărul patru a Ligii a III-a a început anul cu al zecelea rezultat util la rând. Șoimii Lipova nu a mai pierdut un meci din etapa a VI-a,
0-1 la Chișineu Criș și tocmai a rămas în picioare în fața liderului incontestabil, FC U Craiova, în deplasarea de la Târgu Jiu. A fost un meci deschis oricărui rezultat, chiar dacă oltenii au avut mai multe ocazii clare decât adversarii lor.
Dar ecourile disputei s-au stins, iar Lipova încearcă să obțină primul succes din retur și, implicit, să-și consolideze poziția a doua amenințată de Crișul Chișineu-Criș, Progresul Pecica și adversarul de vineri, de la ora 15. La Pâncota sosește Flacăra Horezu, prima formație ce a luat fără efort punctele cu Național Sebiș, echipă retrasă din campionat în această iarnă. „S-ar putea să fie avantaj pentru ei că s-au odihnit, dar, pe de altă parte, poate că intră mai relaxați, fără a avea simți încă febra meciurilor cu miză. Cert este că va fi o partidă grea, Horezu e și acolo sus și, parcă, sunt ceva mai tari decât în tur. Știm că a revenit Cioablă, dar au și pierdut câțiva jucători importanți, important este să facem un joc cel puțin la fel de bun precum cel cu Craiova”, spune Radu Pop, președintele „șoimilor”.
Într-adevăr, vâlcenii nu mai contează din această iarnă pe Samson, Covalschi, Constantinescu sau Nuță, iar pe lângă Cioablă i-au mai dus pe tinerii Mihăescu și Grosu, de la Afumați, dar și pe Moldovan, de la Cernavodă.
Deși regretă mult decizia, lipovanii au decis să închidă porțile arenei Podgoria pentru toți spectatorii, ca urmare a prevențiilor luate pentru răspândirea virusului Covid-19. „Nu suntem deloc fericiți că trebuie să le interzicem accesul pe stadion puținilor, dar inimoșilor noștri suporteri. Le cerem scuze de pe acum, dar considerăm că sănătatea tuturor e mai importantă ca orice”, a dăugat Pop.
Rusu revine după suspendare în garnitura Șoimilor, din care, însă, vor lipsi în continuare accidentații Dobrean și Hațegan.
Formații probabile:
Lipova: Iliescu – Nagy, Polgar, Bercu, Filimon – Prună, M. Popa, Simion, D. Rusu – Codoban, Sulea.
Horezu: R. Popa – Mihăescu, Bălan, C. Munteanu, Birziche – Simeanu, Precup – A. Popa, Georgescu, Cioablă – Mansour.

Recomandările redacției