După un tur de campionat cu lumini, dar și destule umbre, Șoimii Lipova s-a mobilizat în stagiunea de primăvară și a terminat primul campionat în Liga a III-a după trei decenii pe poziția a VI-a. Chiar antrenorul Flavius Sabău spunea că a fost „obiectivul” maximal, iar Radu Pop explică și de ce. „Am avut două părți de campionat abordate diferit și cu rezultate diferite. Am început campionatul după o mică vacanță, veneam după un campionat lung de Liga a IV-a, meci de baraj, tur preliminar de Cupa României și – practic – fără o pregătire centralizată. Apoi, am aliniat un lot modificat substanțial și a trebuit să integrăm și trei juniori. A fost o muncă grea în tur, am fost mai naivi și ne-am aruncat cu capul în față la unele meciuri, fapt ce a dus la pierderea de puncte, mai ales pe final de meci. După o pregătire foarte bună de iarnă, antrenorul Sabău a abordat returul mai prudent, mai defensiv cu echipele puternice. Pe acest fond, am obținut mai multe puncte cu care am reușit să săltăm de pe poziția neonorantă de la finalul turului, până pe locul 6. Un loc foarte bun pentru noi, ce reflectă munca serioasă, efortul jucătorilor și dăruirea stafului tehnic pentru acest sport deosebit de frumos”, a menționat președintele „șoimilor”.
Săptămâna trecută, după șe­dința de Consiliu Local, conducerea orașului le-a dat vești bune fotba­liștilor și – implicit – și susținătorilor echipei. „Domnul primar Jichici și consilierii locali au apreciat munca noastră și au decis să ne susțină și în continuare pentru a ne prezenta și mai bine în campionatul ce vine. Obiectivul pentru campionatul viitor va fi locurile 1-5. Din păcate, vom juca turul tot în deplasare, stadionul nostru nu ne poate găzdui decât din primăvara viitoare. Dacă oficialitățile de la Pâncota ne vor primi, am dori să continuăm să jucăm tot aici”, mai spune Radu Pop.
Peste câteva zile, lipovanii vor lua oficial vacanță până în prima decadă a lunii iulie. Evenimentele fericite din viața jucătorilor îi vor ține cumva împreună pe lipovani, care, sâmbătă, vor participa la nunta colegului lor, Sergiu Popa cu aleasa inimii, Patricia.

Recomandările redacției