Astăzi, Șoimii Lipova încheie prima stagiune de Liga a III-a după trei decenii. Dacă Filiașul va pierde cu Reșița, „alb-albaștrii” încheie campionatul pe locul 6, adică „obiectivul maximal al stagiunii”, așa cum l-a denumit chiar antrenorul Flavius Sabău. Lipovanii vor trage cortina cu un meci pe teren propriu cu Centrul Național de Pregătire Timișoara, o echipă care, conform site-ului Federației, s-a evaporat total din clasamentul seriei a IV-a a Ligii a III-a cu o etapă înainte de final. Se știa că punctele cu „puștii” trico­lori nu vor conta la final, dar să-i scoți total din clasament înainte de ultimul lor meci e cel puțin bizar.
Așadar, Sergiu Popa și colegii săi vor juca împotriva unei formații „fantomă”. Noroc cu arhiva ce ne spune că CNP Timișoara a strâns pe teren 32 de puncte, trei dintre ele chiar în manșa tur cu lipovanii. „Mai avem o ultimă partidă cu Centrul Național de Pregătire Timișoara, un adversar incomod, atâta timp cât contează pe copii bine pregă­tiți. În tur am pierdut la ei și ar fi bine să ne revanșăm vineri. Chiar dacă nu contează punc­tele, sper să fim concentrați. Meciul îl vom aborda ca pe oricare altul, adică prestând un fotbal modern prin care să obținem și un rezultat bun. În plus, fiind ultima evoluție acasă, ar fi frumos să încheiem acest prim an de la revenirea în Liga 3-a cu o victorie în fața propriilor suporteri. În afară de Dulap, pe care l-am învoit, avem tot lotul la dispoziție. Eventual, la juniori mai pot apare ceva învoiri, dacă au probleme cu școala”, spune președintele „șoimilor”, Radu Pop.
În această săptămână, Lipova s-a aflat față în față într-un amical cu UTA. „Roș-albii” s-au impus cu scorul de 2-0, dar: „Sunt mul­țu­mit de cum au jucat băieții, mai puțin la finalizare. Din patru ocazii mari nu am înscris niciun gol, în timp ce adversarii au marcat de două ori tot din atâ­tea oportunități. În fine, fost un antrenament bun pentru ambele echipe, mă bucur că au fost la meci câțiva spectatori din Lipova. După partida de vineri, mai rămâ­nem împreună o săptămână, după care vom lua o bine me­ritată vacanță. Nu știm încă până când, depinde de programarea din Cupa Româ­niei. Sperăm noi să fie doar în turul doi, să mai câștigăm puțin de timp pentru odihna jucătorilor după un sezon greu și vacanța foate scurtă din vara trecută”, a adăugat Pop.
Așadar, vineri, de la ora 18, Lipova trage concluziile campionatului de Liga a III-a pe terenul din Pîncota, gazdă primitoare pe întreaga durată a anului competițional.

Recomandările redacției