parcare1 parcare3Lucrările pentru amenajarea unei noi parcări în oraşul Lipova, parcare rea­lizată pe strada V. Bugariu, în imediata vecinătate a Liceului „Atanasie Marienescu“ se apropie de final.
Aceasta va urma să deservească în principal personalul liceului dar și pe locuitorii care au probleme de rezolvat în respectiva zonă. Deşi spaţiul a fost utilizat şi până acum de autoturismele personalului Liceului, condiţiile în care se prezenta această zonă nu erau prea bune, terenul fiind cu denivelări şi gropi, fapt care a condus la luarea deciziei amenajării acestei parcări, cu atât mai mult cu cât se află într-o zonă centrală, foarte populată. Ca urmare a lucrărilor de modernizare din oraș s-a simțit și nevoia modernizării acestui spațiu și continuarea străzii până la intersecția cu str. Mețianu, prin lucrari de amenajare.
Acest proiect – demarat de Primăria Oraşului Lipova cuprinde amenajarea a 36 de locuri de parcare, de-a lungul clădirii ce găzduieşte liceul; acestea au următoarele valori:
-Suprafaţă amenajată: 506.57 mp;
-Suprafaţă utilă: 500.08 mp;
-Suprafaţă trotuar amenajat util: 11.70 mp;
-Dimensiunea parcării: 5.40 x 93.81 m.
Astfel, parcarea are o lungime de 93.81 m, fiind traversată de un trotuar de acces de la parcare la intrarea în liceu, trotuarul având lăţimea de 1.20 m, noua parcare fiind destinată doar autoturismelor.
Investiţia făcută de Primăria Orașului Lipova – lucrări începute în 29.07.2013 de către firma SC BALEAR CONSTRUCT SRL – este în curs de finalizare, dorindu-se darea ei în folosință cât mai curând posibil.
Lucrările de modernizare a parcării vor continua cu toaletarea arborilor existenți și refacerea spațiilor verzi.

Recomandările redacției