De-a lungul timpului, am tot auzit multe povești cu vipere și persoane  mușcate de acest tip de reptile. Oamenii, în general, intră în panică doar când aud cuvântul ,,viperă”. Și pe bună dreptate, deoarece este o specie deosebit de veninoasă. Profesorul de biologie Marian Cărăbaș spune că pe teritoriul județului Arad existența viperelor a fost semnalată prin anii 80, ele migrând de la Cetatea Devei pe Valea Mureșului, aici fiind o zonă mai caldă. Se pare însă, că în zona Bârzava și Șoimoș ar fi existat vipere cu mulți ani în urmă. O viperă cu corn fiind capturată în anul 1975 chiar la Șoimoș, mai spune biologul. Începând din anul 1984 au fost semnalate tot mai multe cazuri de vipere, cu toate că în zona noastră nu au fost văzute foarte multe exemplare, cum e în cazul Devei și a Caraș-Severinului. Ici colo, de-a lungul vremii, s-a auzit, că ar fi fost  văzute vipere la ruinele cetății Șiria, ( asta prin 2013), iar prin 2018 un bărbat din localitatea Neudorf ar fi fost mușcat de un astfel de exemplar, care își găsise culcuș chiar sub capota mașinii. Acum se pare, că aceste târâtoare au fost văzute și la Lipova. Mai precis în zona Băilor Lipova, o zonă des frecventată de turisți dar și de mulți lipoveni. Foarte mulți oameni își petrec zilele libere în această zonă, mulți dintre ei vin cu copii și cu animale de companie, pentru relaxare și aer curat. La începutul lunii mai, au fost văzute mai multe exemplare de serpi chiar în zona centrală a băilor, într-o zonă în care mulți părinți își aduc copiii să facă poze cu statuetele urșilor, amplasate chiar în centrul parcului. Sarpele văzut de  un lipovean, după cum se poate observa în imagine, ar putea fi o viperă comună. ,,Pe aleea centrală, la Băile Lipova, pe lângă „urși” , am văzut un șarpe mort,  ce seamănă izbitor de mult cu vipera comună. Paznicii de acolo spuneau ca au văzut de circa un an, mai multe exemplare”, spune Florin Rista.

În România trăiesc trei specii de vipere: vipera cu corn, vipera de stepă și vipera comună. Se pare că, exemplarul fotografiat la Băile Lipova, face parte din categoria viperelor comune sau vipera berus. Acest șarpe se recunoaște prin capul triunghiular, coada scurtă și zig-zag-ul întunecat caracteristic de pe spate, al cărui colorit de fond poate varia de la gri deschis până la brun închis. Se pot întâlni uneori și exemplare complet negre. Pupila este verticală iar adulții au între 50 și 90 de cm. Specia este  neagresivă, spun specialiștii, nu atacă decât în cazul în care se simte în pericol, însă este  înzestrată cu un venin foarte puternic. Specia trăiește în general pe pante montane și la marginea pădurilor de foioase, amestec și conifere.

Arealul acestor serpi este mai des întâlnit  în Carpați, Subcarpați, Dealurile Moldovei și Podișul Transilvaniei.

Din studiile specialiștilor în domeniu, de o vreme, aceste specii,  au început să prefere și zonele mai joase din vestul țării, fiind regiuni calde și umede.

Recomandările redacției