OLYMPUS DIGITAL CAMERACapcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950
de Lucian Boia, Humanitas, 2012
Afirmăm de atâtea ori că ne merge rău fiindcă nu suntem conduşi, în diversele domenii ale vieţii precum şi în cele profesionale, de către elite. Dar cine alcătuiesc elitele? Sosit din limba franceză, termenul ,,élite” desemnează conform dicţionarului Larousse online ,,Groupe minoritaire de personnes ayant, dans une société, une place éminente due à certaines qualités valorisées socialement.” (Grup mic de persoane având, într-o societate, un loc eminent datorat anumitor calităţi valorizate social). Într-un dicţionar Larousse mai vechi, am găsit o definiţie care îmi oferă mai multă satisfacţie. Astfel, ,,elită’’ se refe­ră la  un mic grup de indivizi consideraţi a fi cel mai bun produs uman al unei societăţi, inşi caracterizaţi de cele mai înalte calităţi. De aici pornind, am putea merge mai departe pe linia despicării firului în patru şi apoi în şaisprezece şamd. analizând ce înseamnă ,,înalte calităţi’’. Aşadar, ce numim calitate, ce numim defect, în secolul corectitudinii politice şi al nondiscriminării? Vom constata lesne că pe lângă unele norme mereu valabile de la generaţie la generaţie, există altele fluctuante, aşa că unele calităţi de mai ieri au putut fi răstălmăcite, ba chiar transformate în defecte. Dar esenţa etern valabilă a acestui substantiv este că provine din participiul trecut al verbului ,,élire” transformat la rându-i pe căi întorto­cheate din latinescul popular ,,exlegere’’ semnificând ,,a alege’’ (ce e mai bun).
La aceste consideraţii m-a dus cu gândul eseul lui Lucian Boia intitulat ,,Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, pentru că nu trebuie să uităm  că substantivului dezbătut îi place cel mai mult să se asorteze cu noţiunea de ,,intellectual”. Este dovedit că în epoca moder­nă, elita era alcătuită din intelectuali, adică din oamenii al căror material de lucru era reprezentat de –fragilele- idei. Am putea abuza  puţin de noi înşine şi să ne întrebăm încă o dată ce mai înseamnă un intelectual astăzi. În orice caz, unui asemenea ins ştim sigur că i se reclamă excelenţă academică, morali­tate şi atitudine apolitică. Aşa cum vor vedea cei care vor citi cartea, pare o datorie foarte grea să le îndeplineşti pe toate trei. Cu atât mai mult dacă ai avut ghinionul să te fi manifestat ca intelectual în perioada dramatică dintre 1930 şi 1950 când extremismele politice erau la ordinea zilei. În acele vremuri, paradigmele valorice s-au schimbat fulgerător. De pildă, să fii evreu în 1938 era o crimă, dar să continui să fii în 1948 părea un noroc, comunişti erijându-se în salvatori. La polul opus, să fi fost legionar în iarna lui 1940 suna eroic, dar cumplit în 1950. Între aceste două extreme se situau ponderaţii, apoi socialiştii şi comuniştii. Puţini, foarte puţini, erau cei care se puteau lăuda că n-au pactizat într-o direcţie sau alta. Or, în perioada 1937-1947 se consumaseră nu mai puţin de şapte răsturnări de regim, reclamate de regalişti ori de legionari, şi care s-au arătat încununate -neprevăzut- de instaurarea comuniştilor, cei care asistaţi de sovietici acţionaseră metodic din umbră.
Se spune că intelectualul este fascinat de putere, prin definiţie el făcând parte dintr-o elită, menirea lui e să acceadă sus de unde vocea-i să poată fi auzită. Aşa gândea şi generaţia lui Mircea Eliade, ,,generaţia ’27’’ rebelă şi ,,huliganică”, cea care a îmbrăţişat extrema dreaptă din prea mult entuziasm al tinereţii. Profesori universitari, scriitori, miniştri, jurnalişti, intelectualii români ai anilor ’20-’30 erau prin excelenţă oameni de spirit, formaţi într-o serioasă cultură umanistă. Foarte mulţi vor cădea în fascinaţia dreptei chiar dacă ea nu era la început decât un fel de ultraromânism. În curând, ei vor fi vânaţi de regalişti şi apoi de comunişti. După falsificarea alegerilor din 1946, prefi­gurându-se deja răsăritul puterii comuniste dintre ruinele războiului, cei mau mulţi intelectuali de dreapta sau pur şi simplu raţionali vor lua ,,ultimul tren’’ spre Occident sau, mai grav, îşi vor renega ideile şi trecutul, descotorosire inutilă altminteri. În ce măsură numele sonore ale culturii din perioada interbelică se vor compromite afiliindu-se comunismului sau… fugind din ţară (vor ricana unii!), puteţi afla din această carte lucidă şi nepartizană. Volumul este dens de nume proprii celebre, cu greutate, ale căror cariere intelectuale, poli­tice sunt urmărite cu minuţie de către autor. Cât despre instituţia Aca­demiei Române vom fi părtaşi la câteva linşaje emblematice comise în vremuri tulburi.
În orice caz, o mare parte a elitei intelectuale româneşti a fost decimată în închisorile Siguranţei (uneori), dar mai ales ale Securităţii. Cinismul contemporan vine din aceea că tolerăm mai bine să ştim că un intelectual a fost suprimat în chinuri, decât să aflăm că şi-a ,,vândut’’ ideile pe arginţi politici. Aş spune că nu există şanse de mântuire pentru intelectuali, cu rezerva că lor le pretindem mereu perfecţiunea morală pe care n-o avem noi înşine. În fine, rea­litatea dură a schimbărilor radicale de regimuri politice este că primele capete care cad sunt consecvent acelea ale elitei intelectuale. Cea mai grea probă pentru marii intelectuali înseamnă să nu devină niciodată ,,soldaţii ideologiilor”, cum mulţi ai fost tentaţi s-o facă, cel mai adesea pentru a evita închisoarea şi moartea. Un mare adevăr istoric pe care ni-l reaminteşte Lucian Boia este şi acela că orice dictatură politică are ca proiect primordial, dar secret, afilierea intelectualităţii, reciclarea ei, apoi manipularea maselor reprezentând doar un detaliu.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției