ancaJurnalul unui cântăreţ de jazz
de Bujor Nedelcovici
Editura All, 2013
Iată o lectură parcă adresată oamenilor aflaţi la jumătatea vieţii şi care dintr-o pricină sau alta şi-au fracturat destinul. Aţi întâlnit persoane vârstnice care şi-au pierdut partenerul de viaţă, locuind singuri, însoţiţi poate de o pisică ori de vreun câine, şi care afirmă hotărât că nu s-ar mai putea obişnui cu… obiceiurile altuia? Este o formă străveche de asumare a singurătăţii. Dar ce se întâmplă când oamenii încă tineri nu pot sau nu vor să renunţe la singurătate? Era o vreme când trăiam în comunităţi mici, rurale, protejaţi de un grup, de un trib, de un clan, de o familie mare. Şi există ,,vremea noastră’’ când vieţuim în mansarde inoxate, din sticlă, deasupra metropolei, echipate hi-tech, suntem workaholici și ne bă­lăcim într-o singurătate controlală.
Este artist, trăiește într-o garso­nieră la Paris, e divorțat și se vede din când în când cu fiul său Olivier. Este trecut de jumătatea vieţii şi întovărăşit doar de pisica Bill. Portretul acestui ins urban și singur se complică atunci când remarcăm că el îşi impune o amnezie asupra trecutului său biografic. Pare a-şi dori să reţină doar amintirile ce-i convin, să efaseze tot ce a fost dureros. N-ar fi aceasta oare suprema ambiţie de control a omului contemporan?
Greu de explicat ce îl face să fie re­ticent faţă de chemarea iubirii unei femei care îl strigă din trecut. Relli este o fostă iubită din studenţie care-l re­găseşte după două decenii prin intermediul internetului. Este căsătorită, cu familie, dar încă superbă şi cu toate acestea jazzman-ul nostru nu prea reuşeşte să răpundă sugestiilor ei de a petrece măcar câteva zile într-un hotel secret. Mi s-a părut a recunoaşte aici reticenţa tipic postmodernă a insului care nu mai prezintă rezistenţă la durere. În rest, fundalul lumii pe care se profilează el pare unul puternic hipnotic şi anesteziant. Modalitatea scriiturii lui Bujor Nedelcovici aici este tehnica jurnalului minuţios nu în fapte, ci în analize. Practic, în viaţa acestui parizian nu se întâmplă mare lucru, el trece prin crize de insomnie, de nihili­lism minor, apoi se recompune printr-o ieşire la o cafenea, prin ,,conversaţia’’ cu pisica ori prin e-mailurile de la Relli. A fost trompetist într-o formaţie de jazz, dar o boală de plămâni i-a curmat cariera, iar de curând şi-a cumpărat un pian. Muzica îl ajută enorm, ascultând zilnic înregistrări cu muzicienii preferaţi.
Deşi trăieşte la Paris şi este cântăreţ de jazz, bărbatul ni se aseamănă şi ne dă o lecţie despre ce putem face cu perioadele de singurătate. Ele devin o ocazie de a sta de vorbă cu eul intim, prilejuri de redescoperire şi de schimbare. Dacă ai şansa să te întorci la o veche iubire neterminată, ar fi ideal, dar şi reciclarea gloriei din tinereţe poate fi un balsam pentru un suflet anxios, aşa că într-o zi poate vei aştepta la aeroport pe cineva care te iubeşte: ,,Eu fac câţiva paşi, apoi mă retrag pentru a avea o altă perspectivă. Văd o doamnă care ar putea să fie Relli… S-a oprit şi mă caută cu privirea. Nu o recunosc şi îmi este frică… o «frică albastră» că o să-mi joc o farsă şi o să refuz să mi-o amintesc. Şi ea face câţiva paşi puţin dezorientată, trăgând pe roţi valiza de culoare neagră… Da! Ea este! Privirile noastre s-au întâlnit… O doamnă înaltă, blondă, părul scurt… nu prea scurt, până la umeri, zâmbetul deschis şi… Se apropie de mine, spune ceva, dar nu aud şi simt că mă îmbrăţişează şi mă sărută pe obraji. Apoi luăm act reciproc că noi suntem cei de acum şi cei de atunci… Ceva se pră­buşeşte în mine şi în acelaşi timp se înalţă, şi eu, la rândul meu, o îmbrăţişez şi nu rostesc nici un cuvânt şi ne continuăm drumul îndreptându-ne spre uşa de ieşire… Privirile noastre vorbesc mult mai bine şi ne conduc spre staţia de taxi.’’
Anca Giura

Recomandările redacției