aires„Ultimul tango la Buenos Aires“, o metropolă exotică pe înţelesul tuturor
de Justina Irimia
Humanitas, 2012
Un oraș cu o zonă metropolitană de aproape o sută de ori mai mare decât a Aradului, unde în acest moment e iarnă. Jorge Luis Borges, Evita Peron, Mara­dona, Carlos Gardel, Ernesto Sabato, Julio Cortázar, Teatro Colón, tango, el mate șamd. Un punct major pe harta culturală și literară a lumii, purtând un nume care trimite la o binecuvântare.
Daţi-mi voie să vă recomand o carte care mi-a stârnit entuziasmul, ceea ce nu mi se întâmplă foarte des. Este scri­să de o tânără eseistă pe tema unui oraş şi a unei culturi urbane, ambele fascinante. Încă de dinainte de a vă prezenta succint subiectul acestui volum, vreau să vă atrag atenţia asupra scriiturii Justinei Irimia care se remarcă prin rafinament lexical şi ingeniozitate. Efervescentă, maniera de a scrie eseu a acestei autoare şi jurnaliste strălu­ceşte prin creativitate lexicală, cultură filologică subtilă şi prin emoţie frumos împărtăşită. Dacă credeaţi că este greu să scrii expresiv despre întâlnirea cu tradiţionala friptură de vacă argentiniană, ei bine atunci nu ştiţi încă nimic despre Justina Irimia: ,,Dar splendoa­rea ostentativă a fripturii era bucata de grăsime, înnebunitor de prezentă. La scurt timp aveam să înţeleg că esenţa delicioasă a unei fripturi de vacă este grăsimea. (Am apăsat un colţ de pâine pe friptură, i-am extras seva şi am gustat prima bucată, neaşteptat de fragedă.) Am zâmbit, cunoscusem perfecţiunea.”
Buenos Aires, un nume care vrăjeşte urechile celor ce-l ascultă rostit şi care înfloreşte în gura celui care l-a vi­zitat. Un oraş cu femei frumoase, întotdeauna zvelte şi temperamentale, cu bărbaţi mereu îndrăgostiţi, cu crimina­litate crescută, cu mult umor inteligent, deţinând cel mai lat bulevard din lume, cu clădiri decadente şi enorme, un Paris al Sudului, un centru al psihoterapiei mondiale. Iar acest oraş a fost construit de argentinieni, adică de urmaşii imigranţilor italieni, spanioli, englezi, evrei etc. Tot aici, cine preferă să trăiască intens o poate face fie şi cu o mie de euro pe lună şi poate dansa în fiecare seară tango. Altminteri, oraşul, ca orice me­tropolă care se respectă, are periculo­zi­tatea sa şi mai ales îi are pe argen­tinienii săi, cei încântaţi să se con­temple şi să se autoflageleze uneori. Exigenţi cu sine, dar mult prea temperamentali, argentinienii seamănă în destule aspecte cu românii. Eu una am reperat umătoarele: o anume obsesie a imaginii proprii pe care o lasă celorlalţi, o preocupare parcă genetică pentru politică şi televizual, o frivolitate care le conferă aură latină, un umor inte­ligent, subtil. În rest, o asemă­nare deloc întâmplătoare este şi aceea a contrastelor între cartie­rele reziden­ţiale şi zonele sărace la Buenos Aires ca şi la Bucureşti, cu precizarea că la ei luxul este încă şi mai orbitor şi mult mai pu­ţin atins de aripa kitsch-ului. Inepui­zabil, Buenos Aires este un oraș de care te îndrăgostești fatal și periculos, așa cum ne sugerează autoarea, care a trăit acolo vreme de doi ani.
Anca Giura

Lasă un răspuns

  • tibico spune:

    Ai şi tu ,,o anume obsesie a imaginii proprii” pe care o o afişezi săptămânal în diverse ipostaze. Fixează-te la una care să te reprezinte. Altfel, cei care te citesc te vor bănui de un narcisism nu prea bine temperat.

Recomandările redacției