ancaSă auzi forma unei tobe (proză scurtă)
de Bogdan Suceavă
Millennium Books, 2013
Un cronicar al vremii noastre. Un autor care sesizează limpede încrengătura evenimentelor şi felul în care ele derivă unul dintr-altul. Un scriitor român pe cât de lucid, pe atât de tandru şi de inventiv, unul dintre  cei mai  valoroşi ai generaţiei contemporane.
,,Asta se întâmpla pe vremea tristei istorii cu accidentul de la Cernobîl, la câţiva ani după defrişarea Pădurii Roşii şi după ce floarea-de-colţ dispăruse fără de urmă de pe Moldoveanu”, așa citim în culegerea de proză scurtă a lui Bogdan Suceavă şi pricepem că ne situăm într-o istorie recentă despre care nu ne-am lămurit încă suficient.
Talentul de a pune adevăruri esen­țiale în ţesătură ficţională nu i-a lipsit nicicând lui Bogdan Suceavă. El este un excelent analist al anilor ’90 mai cu seamă, atunci când comunismul se democratiza doar atât cât să pară suportabil, iar aceasta se întâmpla prin  lucrarea oamenilor sistemului. Una dintre cele mai sugestive povestiri aco­perind o temă care se regăseşte foarte des în proza autorului este cea din ,,Imperiul generalilor târzii’’ sau din ,,În Bucureşti, când se lasă seara’’. În primul caz asistăm la un furtiv atac de cord  suferit de un general de securitate care nu se poate consola defel că va fi pensionat. Se stinge subit, dar în uniformă, gata să slujească pe vecie ,,Sfântul Sistem’’. Al doilea text revelează secretele atroce ale unei familii de ministru din vremea lui Ceauşescu şi felul în care se cerne tăcerea peste o crimă violentă comisă în vila din Cotroceni. Peste toate pluteşte ca o piază rea spectrul temutei Elena Ceauşescu. Căci multe dintre întâmplările din volum se consumă la Bucureşti, oraşul în care autorul a trăit suficient cât să-l înţeleagă.
Cei care au curiozitatea de a afla  elemente inedite despre anturajul dictatorului Ceauşescu şi despre l’air du temps al anilor optzeci vor savura această culegere de proză scurtă, fi­ligranată de un umor subtil şi de o obiectivitate naratorială măiestrit jucată. În ce mă priveşte, deşi i-am citit aproape toate cărţile acestui autor, parcă abia cu acest volum am aprofundat suprarealismul acelor timpuri şi faptul că noi, românii, am trăit într-o veritabilă legendă vreme de decenii. Am fost nişte personaje literare colective care am funcţionat în ficţiunea totală a minciunii de partid institu­ţionalizate, ca nişte peşti într-un borcan cu apă. Din multitudinea de legende comuniste care ne-au bântuit copilăria, autorul ne restituie câteva fascinante, de pildă nu ştiu dacă bănuiaţi că pentru scurtă vreme Munţii Făgăraş au fost locuiţi de nişte urşi albi siberieni. Se spune că obsesia faţă de vânatul mare era aşa de puternică în cazul dictatorului, încât serviciile devotate ar fi încercat aclimatizarea  acestor animale, se arată în ,,Urşi ex­perimentali’’. La modul subiectiv, deosebit de frumoasă mi s-a părut ,,Ora nibelungilor’’ povestea ultimului sas din satul Weissdorf, cel care înaintea strămutării la oraş repară ceasul din turnul bisericii, ca să întoarcă parcă blestemul frângerii timpului şi ca etnia lui deportată să nu iasă definitiv de pe axa timpului. Martor inteligent al lumii prin care trece, una românească şi alta – mai recent – americană, Bogdan Suceavă ne provoacă să chibzuim la cotidianul nostru aparent banal, cel care mâine devine istorie, pe nesimţite.

Recomandările redacției