Literatură hoinară, rubrică de recomandări de lectură cu Anca Giura

Un singur cer deasupra lor
de Ruxandra Cesereanu,  
Polirom, 2013
Într-o veche legendă românească pre­lucrată de Ruxandra Cesereanu în deschi­derea ultimului său roman publicat se arată că Diavolul s-a revoltat deoarece bunul Dumnezeu gestiona singur Lumea. Satana susţinea că nu e drept aşa câtă vreme ambii erau anteriori Facerii Lumii. Ca atare şi el ar avea prerogative de comandă, ba chiar la Judecata de Apoi ar fi de dorit să judece egal, atât unul cât şi celălalt. Înţelept, Dumnezeu i-a propus un compromis: ,,Înainte de sfârşitul lumii îţi voi da răgaz o jumătate de veac să stâpâneşti lumea singur (…). Iar apoi, când sosi sorocul, Dumnezeu îşi ţinu făgăduiala şi dădu lumea pe mâna Diavolului o jumătate de veac, timp în care el, Dumnezeu, se ţinu deoparte de toţi şi de toate.’’
Iar anii aceia au fost anii comunismului în România. Purtând o copertă sugestivă ce reproduce pictura ,,Împărţirea moştenirii comuniste’’ de Eugeniu Barău, romanul ,,Un singur cer deasupra lor’’ se constituie într-un bestiarium ce grupează fişele tuturor ,,speciilor’’ create de ideologia comunistă. Urmând parabola cărţii, aş spune că odată văzut stăpân pe ţară, Diavolul a demolat ierarhii, oraşe, instituţii, destine. A trimis la gheenă intelectuali, chiaburi şi studenţi. A violat femei şi a reorganizat glia prin confiscări. A poluat ape, a defrişat păduri, a băgat oamenii în fabrici ca pe roboţi. De frica lui, poporul amuţise, nimeni nu se mai împotrivea. Ce mai încolo-încoace, satanicul comunism a fost anti-duhul care a plutit pe deasupra apelor reconstruind o… lume nouă. Face­rea Lumii de-a-ndoaselea. Şi ca să-şi împlinească drăceasca menire, a împărţit populaţia în alte clase, el care iubea doar clasa muncitoare altminteri: propagan­diştii, securiştii, partizanii, torţionarii, chiaburii, deportaţii, intelectualii rataţi, ares­taţii, studenţii, preoţii persecutaţi, călugării, orfanii, brutele, delatorii, revo­luţionarii, copiii cu ,,cheia de gât’’, dictatorul, minerii, senatorii nouăzecişti şamd.
În fond clasificările şi mostrele vietăţilor dispărute – de găsit în atlasele anatomice- ne ajută să aflăm de unde am pornit şi unde am ajuns ca specie biologică şi ca mediu de viaţă. De ce-ar fi altfel cu prototipurile umane, fie ele şi hibrizii mostruoşi? Pe de altă parte, miasmele ideologice persistă, comunismul a fost răsturnat, dar nu eradicat. Multe din mani­festările lui au devenit istorie, însă altele s-au metamorfozat sugând încă sevă. Ne­poată a unui preot greco-catolic persecutat şi arestat pentru credinţa sa, Ruxandra Ceseareanu este una dintre vocile intelec­tuale cele mai alergice la comunism, în Ro­mânia. Intransigenţa i-a devenit un blazon care ne serveşte tuturor împotriva ome­neştii uitări. Întrebată ce-şi aminteşte din comunism, autoarea răspunde fără echi­voc: ,,Frig, alienare, frig, frică, frig, mizerie.’’ Şi ori de câte ori e necesar ne dovedeşte că ,,România postcomunistă este o ţară viciată’’. Nici prin gând nu mi-ar trece să o contrazic şi recomand călduros ultimul său roman în care arta literară vădeşte excelente metamorfoze stilistice împle­tite pe firul unei necruţătoare imprecaţii: ,,Şi mai avea ca bază sufletească Partidul. Acesta îi dăduse şansa să ajungă în trupele de Securitate. Însemna, printre altele, puterea de a ucide. Era teribil: puteai să ucizi oameni şi nu erai pedepsit, dacă ucideai oamenii pe care ţi-i arăta cu degetul Securitatea. Tinu pricepuse astfel ce era puterea.’’ Iar din fascinaţia puterii (de a ucide) se vor naşte monştri torţionari, precum Eugen Ţurcanu zis Marchizul, evocat şi el în carte, cel care afirma că, dacă ar fi trecut prin mâinile lui, nici măcar Hristos n-ar mai fi înviat de pe cruce.